Stire 03.11.2020 ⋅ 0 comentarii
Situație critică la Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc. Aproape 200 de angajați ai unității medicale s-au infectat cu virusul SARS-COV-2 de la începutul pandemiei până astăzi. Dintre aceștia, aproape 70 s-au îmbolnăvit în ultimele două săptămâni.
Un numar de 180 de angajati ai Spitalului Judetean de Urgenta (SJU) Miercurea Ciuc s-au infectat cu noul coronavirus de la inceputul pandemiei, 66 dintre ei imbolnavindu-se in ultimele doua saptamani, arata datele furnizate de medicul epidemiolog al unitatii, Sergiu Singeorzan. Doctorul sustine ca unul dintre motivele pentru care s-a infectat personalul medical este utilizarea gresita a echipamentului de protectie.
"De la inceputul pandemiei, pana astazi au fost 180 de angajati ai SJU Miercurea Ciuc cu teste COVID pozitive, dintre care 43 de medici, 82 de asistenti medicali, 25 de infirmieri, 11 personal de curatenie si 19 alte categorii, cum ar fi registratori medicali, muncitori, personal administrativ. Daca ne uitam la ultimele doua saptamani, putem observa un numar de 66 angajati infectati, adica aproape 40% din totalul cazurilor mentionate anterior, ceea ce ne arata o evolutie mai accentuata a acestora, intr-un fel corespunzand trendului din comunitate. Din pacate, am avut si niste focare la nivelul unitatii sanitare, unul dintre ele fiind in Sectia Chirurgie, unde 21 cadre medicale au fost depistate COVID-19 pozitive, o parte dintre ele infectandu-se in spital, cel mai probabil in zonele de odihna, iar o parte s-au infectat in comunitate", a declarat dr. Sergiu Singeorzan.
In legatura cu modul in care angajatii SJU s-au infectat in spital, acesta considera ca este vorba de folosirea necorespunzatoare a echipamentului de protectie.
"Pot sa incriminez pentru infectarea lor utilizarea necorespunzatoare a echipamentului de protectie. Nu faptul ca nu-l folosim, ci faptul ca, datorita dorintei excesive de a ne proteja propria persoana, nu dam atentie sau omitem inconstient riscul de transmitere prin intermediul echipamentului de protectie contaminat. Acesta trebuie utilizat acolo unde riscul este maxim, iar apoi dezechipat si eliminat in mod corespunzator, altfel putem contamina indirect atat pacientii cat si alti colegi de serviciu. Asadar, atentie deosebita la cum si cand te dezechipezi!", a precizat Singeorzan.
Sursa: realitatea.net
Sursa: ARQ