Situație DISPERATĂ a unui grup de români plecați la muncă în Germania. Oamenii acuză că sunt sechestrați de angajator! (VIDEO)

Stire 23.04.2020 0 comentarii

Apel disperat al românilor care au plecat în plină pandemie de coronavirus, în Germania, la cules de sparanghel. Oamenii acuză că sunt sechestrați și muncesc în condiții inumane. Muncitorii spun că sunt ținuți ca sclavii, înghesuiți, au băi la comun și muncesc încontinuu, fără nicio zi liberă. Mai mult, patronul le-a luat buletinele, iar ei nu se mai pot întoarce acasă, informează Realitatea PLUS.

                                    

Grupul de români a plecat în Germania să muncească în agricultură, în urmă cu câteva săptămâni. Ajunși acolo, oamenii s-au trezit că muncesc în condiții groaznice, departe de cele promise. Au cerut să se întoarcă acasă, dar spun ei, patronul le-a reținut buletinele.

"Noi vrem să mergem acasă! (...) Uitați cum pleacă fără să ne ofere răspunsuri!", a spus unul dintre români, referindu-se la angajatorul care le-a întors spatele, refuzând să le răspundă la întrebări.

"Din Germania, mie mi au spus ca o să lucrez două zile jumătate - trei zile, platită la oră, cu 13 euro/oră. De aici nu mi-am scos nici mâncarea. Dormim câte patru într-o cameră, suntem amestecați. Nu avem caldură", a spus un al român.

"Nu s-a respectat absolut nimic, suntem tratați mai rău ca sclavii. Câmpurile nu au sparanghel și nu putem să ne facem norma. (...) Ne-au luat buletinele sub pretextul că vor să ne facă contractele. Le țin la ei și nu vor sa ne dea buletinele", susțin oamenii revoltați.

Muncitorii români au povestit și postat pe Facebook situația în care se află, în speranța că vor fi ajutați.

Sursa: realitatea.net

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine