Stația de sortare a deșeurilor va fi pusă în funcțiune; Bibarț: „Împreună cu cetățenii putem avea un Arad curat, sustenabil şi ecologizat

Stire 23.11.2020 0 comentarii


În contextul în care în scurtă vreme stația de sortare a deșeurilor din municipiu va fi pusă în funcțiune, reprezentanții Primăriei țin să reamintească arădenilor cât de importantă este colectarea selectivă pentru ca această stație să funcționeze la capacitate maximă. Autoritățile locale își doresc ca nivelul de pregătire pentru reutilizare și reciclare a deșeurilor de hârtie, metal, plastic și sticlă să crească constant în următorii ani, pentru a ne apropia de valorile impuse de Uniunea Europeană.

 „Cu toții ne dorim un Arad curat, sustenabil, ecologizat. Municipalitatea a pus la dispoziție infrastructura pentru realizarea acestui obiectiv important. Ne bazăm pe colaborarea cu arădenii, pe spiritul lor civic și gospodar, pentru reușita acestui demers”, a declarat primarul Călin Bibarț.

În condițiile în care 60% dintre deșeurile pe care le producem se pot recicla, municipalitatea își propune să pună accentul puternic pe colectarea selectivă. Ceea ce înseamnă ca arădenii să depoziteze deşeurile în locurile special amenajate de unde să fie preluate de către operatorul contractat de municipalitate pentru a fi reciclate.

Colectarea selectivă a deșeurilor de la asociațiile de proprietari (blocuri) și gospodăriile individuale (case) se face în containere/pubele personalizate pentru fiecare fracție, respectiv:

plastic/metal – galben;

hârtie/carton – albastru;

sticlă – verde;

deșeurile biodegradabile – maro;

deșeuri reziduale – negru.

Rețineți!

Este interzisă amestecarea deșeurilor. Este interzisă abandonarea deșeurilor și depozitarea acestora în afara spațiilor special amenajate, conform Legii nr. 211/2011.

Totalitatea deșeurilor care nu se pot recicla sunt deșeurile reziduale. De exemplu resturi de mâncare (carne, lactate, vegetale, ouă), scutece de unică folosință, absorbante, reziduurile/excrementele animalelor de casă, conținutul sacului de la aspirator, mucuri de țigară, șervețele folosite, ambalaje foarte murdare, cioburi de ceramică și porțelan, veselă de unică folosință foarte murdară, cenușa de la sobe (dacă în afară de lemn se ard și cărbuni), resturi vegetale din curte, lemn tratat sau vopsit ș.a. Acestea trebuie să ajungă la depozitul conform al FCC Environment și sub nicio formă nu trebuie abandonate la întâmplare pe domeniul public sau pe terenuri virane private!

Deversarea ilegală a deșeurilor este o contravenție gravă și se sancționează cu amendă ce poate ajunge până la 6.000 lei pentru persoanele fizice, respectiv 40.000 lei pentru persoanele juridice. Sancțiunea complementară rezidă în obligația ridicării și eliminării deșeurilor depozitate în alte zone decât cele autorizate și curățarea terenului


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine