Mașinile abandonate pot fi ridicate după șase luni

Stire 29.06.2020 0 comentarii


În data de 26.06.2020 a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr.97/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale.

Printre modificările cele mai importante se regăsește reducerea perioadei în care vehiculele abandonate pot sta pe domeniul public de la un an la 6 luni. Astfel, vehiculele care se află pe domeniul public sau privat al statului sau al unității administrativ-teritoriale timp de cel puțin 6 luni și al căror proprietar sau deținător legal este cunoscut, însă există indicii temeinice că acestea nu respectă condițiile legale pentru a circula pe drumurile publice, vor fi ridicate și transportate la depozitul din Municipiul Arad, str. Dosoftei F.N.

O altă modificare constă în introducerea vehiculelor care sunt înmatriculate în străinătate și staționate pe domeniul public sau privat al statului, al căror proprietar sau deținător legal este necunoscut, în categoria celor fără stăpân, urmând ca acestea să fie ridicate, iar în situația în care nu sunt revendicate, la fel ca și în cazul vehiculelor abandonate, acestea vor fi trecute în proprietatea unității administrativ-teritoriale și valorificate prin vânzare sau predate unei unități de colectare și valorificare a deșeurilor, în funcție de starea vehiculului.

Atragem atenția asupra faptului că refuzul proprietarului sau al deținătorului legal al vehiculului de a se conforma somației primarului referitoare la ridicarea vehiculului sau de a prelua vehiculul depozitat într-un loc special amenajat și revendicat constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei.


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine