Consilierii municipali arădeni sunt convocaţi încă din prima zi a lunii noiembrie pentru a participa la o şedinţă ordinară. Aceasta va începe la ora 11.30 şi are pe ordinea de zi 32 de puncte dintre care 30 de proiecte. În cele ce urmează vă prezentăm ordinea de zi, astfel cum...
Poliţiştii de frontieră de la punctele de trecere a frontierei Vărșand și Nădlac II au depistat douăzeci și unu de cetăţeni din Turcia, Pakistan şi Afganistan, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în trei automarfare încărcate cu diverse bunuri. Ieri, 26.10.2021, la Punctul de Trecere a...
Strategia de dezvoltare durabilă a județului pentru perioada 2021-2027 și Strategia energetică pentru aceeași perioadă au ajuns în faza de consultare a publicului. Astăzi, la nivelul Consiliului Județean Arad au avut loc două dezbateri la care au participat instituții publice, reprezentanți ai administrațiilor și consilieri județeni, marcând astfel lansarea în...
Primăria Orașului Pecica vine și în această toamnă în sprijinul localnicilor care au toaletat arborii din gospodărie ori de pe stradă şi nu au ce face cu crengile. Curățenia de toamnă în orașul Pecica și în satele aparținătoare va dura patru săptămâni, în perioada 1– 26 noiembrie 2021. În...
Polițiștii Secției 1 Vlaicu au fost sesizați, în dimineața zilei de ieri, 25 octombrie 2021, că o persoană este căzută la pământ, în fața unui imobil de pe strada Ursului. Echipajul medical sosit la fața locului a constatat că bărbatul de 50 de ani, din județul Botoșani, este în stare...
De la sfârșitul acestei săptămâni, un nou centru de vaccinare va deveni operațional în municipiul Arad, mai exact în Piața Obor, în incinta sediului administrativ al SC TOP SA. Acesta va fi deschis în fiecare sâmbătă și duminică între orele 8:00 – 16:00. “Am luat hotărârea să deschidem încă un...
Parlamentul se grăbește să aprobe plafonarea prețurile la energie și gaze și compensarea facturilor, în ciuda protestelor furnizorilor. După ce, săptămâna trecută, Senatul a discutat și a aprobat proiectul într-o singură zi, schema de sprijin pentru consumatorii casnici și firme a ajuns pe ordinea de zi a deputaților. Prețul gazelor...
La doar câțiva kilometri de Municipiul Arad, situată pe malul stâng al râului Mureș, comuna Fântânele este deosebit de atractivă pentru mulți orășeni, astfel că în ultimii ani numărul caselor construite aici a crescut foarte mult. Astfel, s-a creat un nou cartier de locuințe pentru tineri, care este acum în...
Peste 100 de studenți ai Universității „Aurel Vlaicu” din Arad au optat anul acesta universitar pentru cursurile gratuite de limbă și cultură chineză. Numărul acestora s-a dublat față de anul anul trecut și ar mai putea crește pentru că studenții mai au câteva zile în care se mai pot înscrie...
Începând de sâmbătă, 23 octombrie 2021, toate centrele de vaccinare amenajate în Municipiul Arad vor fi deschise zilnic între orele 08.00 - 20.00 . Imunizarea se face doar pe baza cărții de identitate, iar serurile disponibile sunt Moderna, Pfizer și Johnson&Johnson. Persoanele peste 18 ani și cele care sunt la...
Primăria Municipiului Arad a stabilit locațiile pentru desfăşurarea activităţilor comerciale cu ocazia Sărbătorii de Sf. Nicolae. Acestea sunt repartizate după cum urmează: B-dul Revoluţiei intersecţia cu str. Crişan nr.1 (Bl. A, între sc. A şi B) - 8 locuri B-dul Revoluției nr.24 (între poartă și magazinul...
Astăzi, 22 octombrie 2021, a avut loc o dezbatere publică care a vizat soarta Teatrului Vechi (Hirschl) și în cadrul căreia s-a discutat despre posibilitatea achiziționării clădirii de către administrația locală. Au participat la dezbatere mai multe asociații, societatea civilă și membrii ai aparatului administrativ, încercând să se ajungă la...
Comisia va furniza, în cadrul inițiativei DiscoverEU, permise gratuite pentru transportul feroviar unui număr de 60 000 de europeni cu vârste cuprinse între 18 și 20 de ani. Perioada de înscriere pentru a călători în 2022, Anul european al tineretului, se încheie pe 26 octombrie, la ora 12:00. Această rundă de înscrieri...
BULETIN DE PRESĂ - 20 octombrie 2021, ora 13.00 Până astăzi, 20 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.503.422 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 6.369 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după...
P(r)oza zilei: Dealerul de droguri Jalisco Tomalin , nepotul lui El Chapo , celebrul traficant din Mexic , a fost capturat în noaptea de marți spre miercuri, în fața Hotelului Continental Astoria de către un comando al Poliției Arad. Mexicanul venise aici pentru a se întâlni cu iubita sa,...
Ani de zile comuna Archiș a fost fruntea comunelor din județul Arad în ceea ce priveşte investițiile și totodată prima comună din județul Arad cu toate străzile asfaltate prin proiecte europene. Fostul primar Nicolae Valea a avut 12 proiecte europene și patru proiecte guvernamentale, iar prin fondurile atrase prin acele...
Veste bună pentru arădenii care se încălzesc în sistem centralizat: de astăzi se dă drumul la căldură pentru toţi clienţii CET-H, după ce într-o primă fază energia termică a fost furnizată spitalelor şi, începând de ieri, unităţilor de învăţământ şi locuinţelor arondate punctelor termice care deservesc şcolile şi grădiniţele. Primarul...
„Turist la tine acasă” – proiect de promovare a orașului organizat la Arad de Asociația Turism Alternativ cu ghizii voluntari de la Arad Free Tours în colaborare cu Asociația Concordia a încheiat al doilea sezon de tururi gratuite pentru localnici. Au fost organizate opt tururi tematice în perioada august –...
Luni, 18 Octombrie, în jurul orei 23.00, Detașamentul de Pompieri Arad a intervenit pentru stingerea unui incendiu pe str. Renașterii. Deși inițial pe serviciul unic 112 s-a anunțat un incendiu de deșeuri ( cauciurcuri), în momentul sosirii primului echipaj de intervenție ardea violent și generalizat o vulcanizare în interiorul halei...
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a Județului Arad în parteneriat cu Universitatea Aurel Vlaicu din Arad, invită companiile să participe la Bursa Locurilor de Muncă, eveniment desfășurat în cadrul proiectului ROHU-406. Evenimentul va avea loc în data de 26 octombrie 2021, la Expo Arad , situat în Calea Aurel...