Primăria Municipiului Arad a atribuit contractul de lucrări pentru obiectivul de investiție „Mărirea capacității peluzelor Stadionului UTA - modificări și completări”. Timp de șase luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor, operatorul economic care de altfel a fost și singurul ofertant, va desfășura lucrări pe două...
Prefectul Județului Arad, domnul Gheorghe Stoian, a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, în contextul înteruperii activității de colectare și transport a deșeurilor de către operatorul de salubritate din zonele 3 (Ineu) şi 4 (Sebiș), societatea comercială Activ Salubritate S.A., acest fapt fiind de natură să afecteze sănătatea populației...
La începutul săptămânii, polițiștii locali cu atribuții privind circulația rutieră au întreprins pe toată raza municipiului Arad 87 de verificări ale operatorilor care prestează servicii de transport în regim de taxi. Controalele au vizat abateri privind existența la bord a următoarelor documente : certificatul de atestare a pregătirii profesionale a...
Una dintre cele mai apreciate investiţii ale Consiliului Judeţean Arad în domeniul turismului a fost, pe parcursul perioadei 2016-2020, plaja lacului Ghioroc şi vecinătatea acestuia. Locaţia a fost una dintre preferatele arădenilor pentru petrecerea timpului liber pe timp de vară, având în vedere suprafaţa generoasă a lacului şi plaja nisipoasă,...
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, în cooperare cu ofiţeri ai Poliţiei judiciare din cadrul IPJ Arad – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, au desfăşurat marți, în data de 18 februarie 2020 o operaţiune de surprindere în flagrant a inculpatei, contabil şef în cadrul unei unităţi...
Sergiu Bîlcea, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad, a semnat astăzi un protocol de colaborare cu filialele arădene ale Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere „Al. I. Cuza” Arad-Zărand, Asociației Veteranilor de Război și Asociației Cultul Eroilor „Regina Maria”. „Scopul principal al acestei colaborări îl reprezintă recunoașterea...
Luna iubirii, februarie, se continuă cu luna aprecierii în care celebrăm persoanele dragi de lângă noi, femeile puternice și minunate care ne-au dat viață, ne-au crescut, ne-au învățat, au fost alături de noi când am făcut primii pași, ne-au educat, ne-au îngrijit și au stat la patul nostru când nu...
Din primele cercetări la fața locului, s-au stabilit următoarele: Astăzi, în jurul orei 09:40, un arădean de 69 de ani a condus un autoturism pe strada Banu Mărăcine înspre Piața Spitalului, și ajungând la intersecția cu strada Nicolae Șefu, nu a respectat culoarea "roșu" a semaforului electric, intrând în coliziune...
Emoție. Sensibilitate. Și versuri. Toate dedicate unuia dintre cele mai profunde sentimente umane: dragostea. În acest weekend Teatrul Clasic ,, Ioan Slavici” Arad le-a propus spectatorilor săi o întâlnire specială cu poezia, într-un demers artistic intitulat ,, Timpul iubirii”. ,, Într-o lună dedicată iubirii, îi provocăm pe arădeni la... poezie. Spectacolul ,,...
În cursul nopții de joi spre vineri în jurul orei 3, o bandă de hoți calificați au spart bancomatul Bancii Transilvania de pe Calea Timișorii din Aradul Nou. Update 1 Banda a spart și un bancomat din județul Timiș Potrivit pressalert.ro, infractorii...
Update 1 Cum s-a petrecut accidentul Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Arad, din primele cercetări, s-a stabilit că în această dimineață, în jurul orei 07:25, un bărbat de 46 ani, din Arad, a condus un tramvai pe strada Ștefan cel Mare...
Reprezentanții Tribunalului Arad au prezentat, ieri, un proiect care a apărut în urma unui protocolul de colaborare între Ministerul Justiţiei, Ministerul Educaţiei Naţionale, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Public şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care are ca scop realizarea unei educații juridice în unităţile de învăţământ preuniversitar. Judecătorii...
Polițiștii de la Prevenire și cei ai Poliției Municipiului Arad au participat, ieri, 12 februarie a.c., la un workshop în cadrul programului „Educația – un drept al tuturor”, organizat la Școala Gimnazială „Adam Nicolae” din municipiu. 30 de elevi, din clasele V – VIII, împreună cu părinții și profesorii lor,...
Aflată pe lista monumetelor istorice, clădirea fostei fabrici MARTA este de ani buni în atenţia administraţiei locale. În urmă cu mai bine de zece ani, Primăria Municipiului Arad, prin viceprimarul Levente Bognar reuşea să modifice Ordonanţa nr.37/2008, astfel încât primăriile puteau cumpăra clădirile de patrimoniu. Printre imobilele care prezentau interes...
Consiliul Județean Arad găzduiește ședința de bilanț a Biroului Regional de Cooperare Transfrontalieră România-Ungaria. ,,Avem o dublă calitate, și de gazde, dar și de beneficiari majori ai proiectelor. Consiliul Județean Arad a câștigat 13,8 milioane de euro pentru modernizarea drumurilor județene transfrontaliere, legând punctele de trecere a frontierei Nădlac și...
Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni, o nouă avertizare meteo de vânt puternic, ninsori viscolite și depuneri de polei. COD GALBEN Potrivit ANM, în intervalul 10 februarie, ora 14:00 - 11 februarie, ora 20:00, la munte, vântul va prezenta intensificări, cu viteze de 65...75 km/h, iar îndeosebi în zona...
Intervenția promptă a polițiștilor locali cu atribuții de ordine publică a făcut ca două incendii de proporții (dintre care unul s-ar fi putut solda cu pierderi de vieți omenești), izbucnite în două cartiere ale orașului, să fie lichidate la timp. Ajunse rapid la fața locului, echipajele operative aflate în patrulare...
În această dimineață, în jurul orei 7,40, prin 112 a fost anunțată prezența unei persoane decedate pe secția CF 310, Timișoara - Arad. Cadavrul va fi transportat la SJML în vederea efectuării autopsiei, in cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă (in rem), pentru stabilirea cu...
Polițiștii Secției 2 Micălaca cercetează doi tineri, de 16 și 17 ani, din Arad, care, în noaptea de 31 ianuarie/01 februarie ar fi sustras o bicicletă. Bicicleta furată se afla în rastelul unui bloc de pe Bulevardul Gheorghe Magheru, din municipiu. „Cei doi tineri sunt cercetați pentru furt calificat, fiind...
Fostul președinte al Organizației Municipale PNL Arad, anunță că va candida independent la Primăria Arad. Pentru mine, Primăria nu e un scop în sine. Pentru mine, scopul în sine e Aradul. Orașul meu, al tău, al nostru. Un oraș căzut, un destin aproape martirizat. Nu mă mai interesează să aduc...