În Duminica a 23-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească și a hirotonit întru diacon pe tânărul teolog Alexandru Vlad Păcurar, acesta urmând a fi hirotonit preot, mâine, în ziua de prăznuire a Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de...
O nouă zi, o altă Duminică, a 23-a după Rusalii, o altă Sfântă Liturghie și o altă întâlnire. Acea binecuvântată întâlnire în cuvânt de Evanghelie și împreună-rugăciune din care nădăjduim a culege însănătoşire sufletească şi trupească, pentru ca la finalul ei să auzim, la fel ca omul vindecat din ținutul...
Racla cu moaștele Sf. Stelian Paflagonul, ocrotitorul copiilor, de la biserica bucureșteană Sf. Stelian Lucaci va fi depusă spre închinare pe Colina Bucuriei duminică, alături de moaștele Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou. Moaștele au fost incluse în programul hramului Catedralei Patriarhale pentru a marca Anul omagial al pastorației părinților și...
Biroul de Presă al Patriarhiei Române a transmis un comunicat în care anunţă programul sărbătorii Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor. Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucure ș tilor Bucureşti, 25-27 octombrie 2020 Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, din perioada 25-27 octombrie 2020, are...
În ședința de lucru a Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului, care a avut loc la Deva, s-a decis ca cinci schituri transilvănene să fie ridicate la rangul de mănăstire, iar la Şmig să fie înfiinţat un aşezământ monahal, informează Basilica.ro. Astfel: Schitul Hristos Pantocrator Alba Iulia devine „Mănăstirea Ortodoxă Hristos...
Salbă de Sfinți Mărturisitori Ardeleni avem astăzi trecuți în calendar. Sfinți care trălucesc de peste veacuri și astăzi, la fel cum au făcut-o în veacul al XVIII-lea, apărând Biserica Ortodoxă din Transilvania împotriva unirii ei silnice cu Roma. ”Ei nu reprezintă numai câteva vrednicii personale, crescute cine ştie cum, ca...
Izvorul cu ape tămăduitoare de la Mănăstirea Izbuc a ieșit din nou la suprafață, în ziua cinstirii Cuvioasei Parascheva. Anunțul a fost făcut de părinții de la Mănăstirea Izbuc printr-o postare pe pagina de socializare. „Ziua de cinstire a Sfintei Cuvioase Parascheva cea mult folositoare a fost o zi binecuvântată...
Preoții și credincioșii din Patriarhia Română pot alege cel mai reprezentativ filantrop ortodox din istoria neamului românesc, în cadrul inițiativei Arhiepiscopiei Sibiului care a lansat Campania națională „10 mari filantropi”, informează Basilica.ro . Scopul acțiunii este identificarea, cinstirea și promovarea exemplului celor care, de-a lungul timpului, au susținut spiritual și...
În Duminica a 20-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Liturghia Arhierească și a sfințit lucrările efectuate la Biserica din Parohia Mâsca. Articolul integral despre sărbătoarea comunității din Mâsca poate fi citit AICI , iar mai jos puteți vedea imagini...
În chiar ziua pomenirii Sfântului Apostol și Evanghelist Luca, 18 octombrie, rânduiala de dincolo de vremuri a făcut ca astăzi, în Duminica a 20-a după Rusalii, să fie citit în biserici un episod relatat doar în Evanghelia sa, menit a sădi lumină, nădejde și liniște în contextul atât de zbuciumat...
Pe cât de mult ne-am împărțit, mâhnit și chiar și învrăjbit în zilele acestui început de octombrie, premergătoare sărbătorii Sfintei noastre Cuvioase Parascheva, din cauza măsurilor impuse de autorități, cu atât mai tainică și luminoasă ni s-a dezvăluit dimineața acestei atât de iubite zi de 14 octombrie. Nici nu putea...
”De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu...
Binecuvântate arcuri peste timp. Cum altfel am putea numi bucuria de a ne fi putut face părtași două duminici la rând unor momente în care noi, cei de astăzi, ne-am împreunat nevăzut mâinile în rugăciune cu cei ce au fost ieri și cu cei ce vor fi mâine? Trecut, prezent...
Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel referitor la interzicerea în acest an a pelerinajului la Sfânta Cuvioasă Parascheva pentru credincioşii care nu locuiesc în municipiul Iaşi, 9 octombrie 2020, transmis de Basilica.ro . Apel la coresponsabilitate şi cooperare, pentru a evita constrângeri excesive Patriarhia Română își exprimă deplina solidaritate cu toți...
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Arad a decis, vineri, să permită din nou organizarea slujbelor religioase în biserici sau spaţii închise, dar cu respectarea distanţei fizice, iar la sărbători religioase pot participa doar persoanele din judeţ. Astfel, noua hotărâre a CJSU Arad, care o modifică pe cea din 6...
Nu există mâhnire profundă căreia Dumnezeu, prin lucrătorii și Sfinții Săi, să nu răspundă! Și frumos răspuns a dat Dumnezeu, în aceste zile de profundă mâhnire pentru toți cei care au dorit să ajungă la racla cu moaștele Sfintei noastre Cuvioase Parascheva, prin unul dintre lucrătorii viei Sale, o doamnă...
Ediția 2020 a Byzanfest, primul festival de film din lume desfășurat exclusiv online, are loc între 23 octombrie și 8 noiembrie. Competiția are două secțiuni, scurtmetraj și lungmetraj, unde sunt înscrise exclusiv filme ale unor realizatori ortodocși. Scurtmetrajele vor putea fi vizionate gratuit pe canalul de Youtube al festivalului, în...
Astăzi, 5 octombrie, Părintele Dumitru Stăniloae a fost pomenit la Mănăstirea Cernica, la împlinirea celor 27 de ani de la mutarea la cele veșnice. La slujba de pomenire, Părintele Gheorghe Holbea, conferențiar la Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Justinian Patriarhul” din București și ucenic al marelui teolog, și-a exprimat nădejdea, conform...
Clopotele bisericii din Cartierul Traian au vestit astăzi Cetății Ineului și lumii, a mărturie de netăgăduit peste veacurile ce vor să vină, măreția sărbătorii Duminicii a 19-a după Rusalii, a anului 2020. Duminicile în sine, praznicele, zilele închinate sfinților, toate sunt îmbrăcate a sărbătoare, însă când Cetatea deschide o nouă...
Pelerinajul de anul acesta de la Cuvioasa Parascheva va fi organizat în condiţii speciale din cauza pandemiei de coronavirus, a anunțat Arhiepiscopia Iaşilor. Comunicat integral: Venind în întâmpinarea celor ce-și vor îndrepta pașii spre Iași pentru a participa la această sărbătoare și ținând cont și de deciziile luate de autorități...