Nimic întâmplător! La capătul acesti luni, în 30 iulie, sărbătorim ”Ziua internațională a prieteniei”. Astăzi, în Duminica a 6-a după Rusalii, rânduiala Bisericii noastre ne așează în fața minții, vederii și simțirii ”Vindecarea slăbănogului din Capernaum” (Matei 9, 1-8). Extraordinar moment de conștientizare al puterii dragostei de care toți am...
Casa fostei luptătoare anticomuniste Elisabeta Rizea, de la a cărei naștere tocmai s-au împlinit 108 ani , va fi transformată în muzeu, urmare a unui proiect inițiat de strănepotul acesteia, Bogdan Vârvoreanu. Ieri, 18 iulie, reprezentanții Asociației Elisabeta Rizea au făcut anunțul mult așteptat. ”Cu ajutorul Bunului Dumnezeu și al...
Nivelul amenzilor minime pentru persoanele fizice sau firmele care nu iau măsuri pentru evitarea instalării şi răspândirii ambroziei şi eliminarea prezenţei acesteia pe terenurile intravilane sau extravilane s-au majorat de sâmbătă, conform celei mai recente legi publicată în Monitorul Oficial. Este vorba despre Legea 129/2020 pentru modificarea Legii nr. 62/2018...
Pe 18 iulie 1976, Nadia Comăneci intra în istoria sportului, obținând prima notă de 10 din lumea gimnasticii la Jocurile Olimpice de la Montreal. 14 ani avea atunci gimnasta din Oneşti, care a reuşit un exerciţiu perfect la bârnă. Nadia a rememorat acel moment şi a ţinut să le transmită...
”Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veşnicie vreau să-mi ridic, pentru ultima dată, mâinile pentru o binecuvântare…”, avea să ne lase scris în acel binecuvântat Testament, Regina Maria. Un Testament pe care o să-l redăm de fiecare dată, cu fiecare ocazie, pentru a...
În ziua de prăznuire a Sfântului Mucenic Emilian de la Durostorum, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Aradului, își sărbătorește ocrotitorul spiritual. Un nume primit, nu la botez cum probabil am fi tentați a crede, ci din sunetul foarfecelor care, în urmă cu 29 de ani, îi făceau...
Acum mai bine de trei săptămâni, într-o frumoasă zi de vară, reprezentanții Asociației Naționale a Veteranilor de Război Argeș îl sărbătoreau pe veteranul de război Vasile Pescaru, la împlinirea vârstei de 105 ani. În acele momente de sărbătoare pentru noi toți, domnul adj.pr.r. Dan Arsenescu a dat glas poveștii de...
Poliţia Română şi Compania Naţională Căi Ferate au lansat vineri campania de prevenire a accidentelor produse prin electrocutare, în zonele feroviare, informează un comunicat transmis de IGPR. O fotografie pe tren poate părea o idee bună pentru o postare în social media, însă puțini sunt cei care știu riscurile pe...
Bună să vă fie Inima! Nădăjduiesc că aveți grijă de voi și de ceilalți în aceste zile tensionate, pentru că despre frică este vorba și în abordarea acestei teme. ASLO pare un cuvânt amenințător pentru multe mămici, cu atât mai mult cu cât pe anumite forumuri sau bloguri nemedicale legătura...
Prinţesa Beatrice a Marii Britanii, fiica cea mare a prinţului Andrew şi a ducesei de York, Sarah, s-a căsătorit cu logodnicul său, Edoardo Mapelli Mozzi, vineri la Palatul Windsor, în cadrul unei ceremonii restrânse la care a participat însă regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, transmite Reuters, citat de...
11.000 de testări RT-PCR pentru COVID-19, dintre care 1.000 la cerere, s-au realizat în Laboratorului de Biologie Moleculară din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Testările la cerere sunt solicitate de către persoane care nu prezintă simptome specifice infectării cu virusul SARS CoV-2, însă călătoresc în afara țării sau...
Ministerul Afacerilor Externe precizeaza ca romanii care aleg sa se testeze pentru infectia cu COVID-19 in Bulgaria, pentru a folosi testul ca sa intre in Grecia, prin punctul de frontiera rutier de la Kulata-Promachonas, intra sub incidenta legislatiei bulgare, in contextul pandemiei de coronavirus. Prin urmare, romanii care sunt...
Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat vineri calendarul perioadei electorale pentru alegerile locale din acest an, după ce preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind stabilirea datei alegerilor locale. Partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice, alianţele electorale şi candidaţii independenţi pot începe, din 20 iulie, acţiunile de...
Un bărbat de 73 de ani a fost scos dintr-un pârâu din Căpâlnaș, după ce a stat mai bine de șase ore în apa rece de un polițist și un jandarm. Bătrânul se afla sub un pod, era dezorientat și avea un picior prins sub un bolovan. „În noaptea...
Consiliul Județean Arad lucrează la cinci legături noi cu județele limitrofe. Patru dintre ele sunt cu județul Timiș, iar pe unele se circulă deja. A cincea este legătura cu județul Bihor prin care ne dorim să deschidem o altă perspectivă de dezvoltare pentru stațiunea Moneasa. Valoarea lucrărilor pe cele...
Rusia intenţionează să producă sute de milioane de doze ale unui vaccin experimental pentru coronavirus. Etapa preliminară a testelor clinice a fost finalizată, iar conform cercetătorilor vaccinul este sigur şi induce o reacţie imună. Administraţia de la Moscova doreşte să producă în acest an pe plan intern 30 de...
Întrucât, în contextul prelungirii stării de alertă, începând cu data de 17 iulie 2020, nu există reguli noi în ceea ce privește viața religioasă, Patriarhia Română reamintește îndrumările date în 17 iunie a.c., privind participarea credincioșilor la sfintele slujbe în interiorul şi în exteriorul lăcașurilor de cult: I. Accesul credincioșilor...
ANM a emis, vineri, mai multe alerte Cod portocaliu și galben care anunță furtuni în mare parte a țării. De vineri seara, șase județe intră sub alertă cod portocaliu de ploi torențiale, iar de sâmbătă dimineața lista județelor avertizate se extinde la 17, conform Digi24. Astfel, începând de vineri, ora...
Colaborare academică între UC Davis, California, şi UVVG Arad Personalitate medicală, prof. univ. dr. Hooman H. Rashidi va susţine o conferinţă online vineri, 17 iulie 2020.