Frumoși, darnici, bucuroși și tare luminoși. Așa au fost arădenii care, în această seară, au răspuns frumoasei chemări a Arhiepiscopiei Aradului de a participa la Concertul festiv-caritabil ”Din dragoste pentru copii”. Concert care a adunat într-o horă a binelui pe toți cei care au vrut să se facă părtași unui...
Astăzi, 22 ianuarie, în ziua de prăznuire a Sfântului Apostol Timotei, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, își serbează ocrotitorul spiritual. Zi de aleasă bucurie, când atât slujitorii Sfintelor Altare din Arhiepiescopie cât și credincioșii își îndreaptă gândurile și urările de bine către păstorul lor sufletesc. Înaltpreasfinția Sa s-a născut în...
Unirea Principatelor Române va fi sărbătorită la Arad prin manifestări culturale organizate de Instituția Prefectului – Județului Arad, Primăria Municipiului Arad, Consiliul Județean Arad, Centrul Municipal de Cultură, Biblioteca Județeană „A.D. Xenopol”, Complexul Muzeal Arad, în colaborare cu Arhiepiscopia Aradului și structurile județene ale M.A.I și M.A.P.N.. Manifestările vor demara...
În cadrul proiectului „TEAM-UP: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor”, DGASPC Arad derulează o campanie de identificare şi recrutare a persoanelor cu domiciliul în judeţul Arad, care doresc să devină asistenţi maternali profesionişti. Începând cu anul 2019, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad este partener în...
În 21 ianuarie 1991, se stingea în Statele Unite ale Americii Maica Alexandra, ”Domnița” cum pe vremuri îi spunea poporul, Principesa Ileana, fiica cea mai mică a Regelui Ferdinand și a Reginei Maria. Acea Principesă, la a cărei naștere Regina Maria avea să noteze că: ”Dacă Mignon era copilul zbuciumului...
Chiar dacă astăzi, 21 ianuarie, este ”Ziua internațională a îmbrățișărilor” (și bine că este, chiar și numai pentru a ne reaminti de puterile miraculosului gest al îmbrățișării), găsim potrivit a o lega de ziua de ieri, 20 ianuarie, declarată drept cea mai deprimantă zi a anului 2020. De ce? Poate...
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului a anunțat marți că s-a autosesizat şi că a declanşat o investigaţie care îl vizează pe fostul ministru de Externe și actualul președinte al Senatului, Teodor Meleşcanu. Conform sursei citate, Meleșcanu este cercetat cu privire la împrejurările și condițiile în care ”a acționat, ca...
Vreme schimbătoare, cu precipitaţii puţine şi temperaturi oscilante. Aceasta este prognoza meteorologilor pentru următoarele după săptămâni. Valorile termice vor fi ridicate până la sfârşitul lunii ianuarie, urmând ca din februarie un val de aer polar să aducă în România iarna adevărată. Vremea, conform adevarul.ro, în intervalul 20 ianuarie- 3 februarie...
După succesul obţinut duminică de Georgeta Popescu, ieri, a fost rândul lui Andrei Nica să îşi treacă în palmares medalia de aur la Jocurile Olimpice de Tineret, ediţie organizată în Elveţia, la Lausanne şi la Saint Moritz. Nica a fost cronometrat cu timpul de 2 min 24 sec 80/100, timp...
Vineri, 24 ianuarie 2020, se împlinesc 161 de ani de la Unirea Principatelor Române (24 ianuarie 1859), moment deosebit din istoria poporului român, înfăptuit la Bucureşti de Adunarea Electivă a Munteniei, care a ales ca domnitor al Ţării Româneşti pe Alexandru Ioan Cuza, într-o clădire a Bisericii Ortodoxe Române de...
Guvernul a aprobat o hotărâre prin care stabilește creșterea diurnelor pentru personalul care participă la misiuni, avaând în vedere că au crescut și riscurile de securitate din teatrele de operații, potrivit unui comunicat al MApN. „În acest mod se vor pune în practică prevederile art. 26 din Legea nr. 121/2011...
Zilele trecute, Arhiepiscopia Aradului a făcut bilanțul activităților desfășurate în anul 2019. Astfel, în zilele de 16, 17 și 18 ianuarie 2020, la reşedinţa arhiepiscopală şi la Centrul Eparhial din Arad s-au desfășurat lucrările Sinaxei Monahale, Consiliului şi Adunării Eparhiale. Sinaxa Monahală În prezenţa Ierarhilor arădeni, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop...
Ambasadorul Vasile Soare a declarat, pentru Agerpres, că douăsprezece monumente amplasate în cimitire amenajate pe lângă foste lagăre şi spitale speciale ale NKVD, în care sunt înhumaţi mii de soldaţi români, au fost dezvelite şi sfinţite în total în 2019, ca urmare a demersurilor întreprinse în ultimii ani de către...
Cel mai popular proiect teatral arădean – „Luna plină de teatru”– continuă cu încă o săptămână de spectacole. Marți, 21 ianuarie, în prima zi a săptămânii teatrale, spectatorii arădeni vor avea parte de două porții de… poveste. Prima, dedicată celor mai mici spectatori, are loc de la ora 11.00, în...
Aflat, în premieră, la comanda grupării navale permanente a NATO de luptă contra minelor SNMCMG - 2 (Standing NATO Mine Counter Measures Group 2), puitorul de mine și plase ”Viceamiral Constantin Bălescu” (PM-274), din dotarea Forțelor Navale Române, a plecat astăzi, 20 ianuarie, în misiune pentru șase luni, în Marea...
Centrul Municipal de Cultură vă propune pentru finalul acestei săptămâni două proiecții care s-au bucurat de un mare interes în rândul publicului arădean în anul 2019, motiv pentru care vor fi redifuzate. ”Cardinalul”, un film semnat de Nicolae Mărgineanu, după un scenariu de Bogdan Adrian Toma, revine la Arad vineri,...
”Eroul de lângă noi”, așa se numește cea mai recentă lecție de Istorie pe care domnul profesor Cristian Stoica a predat-o, pe viu, elevilor săi de la Școala Profesională ”ASTRA”. ”Acum ori niciodată!” 1916 este anul în care România intră în Primul Război Mondial alături de Antanta pentru realizarea statului...
Georgeta Popescu a cucerit Aurul la monobob la Jocurile Olimpice de Tineret, fiind prima câștigătoare a titlului olimpic la tineret din istoria monobolului și câștigătoarea primei medalii de aur pentru echipa României la această ediție a Jocurilor Olimpice pentru Tineret. În perioada 6-22 ianuarie, la Lausanne, în Elveția, are loc...
Surprinzător cum, în fața fiecărei Duminici sau sărbători aflându-ne, cuvântul Evangheliei citit la Sfânta Liturghie în acea zi ne deschide ușa spre cel mai important moment de care să ne părtășim pe calea mântuirii. Astăzi, în Duminica 29 după Rusalii, rânduiala Bisericii ne pune înaintea sufletului Pilda vindecării celor 10...
„De la vârsta de 5 ani visam să mă fac marinar” - viceamiral (rtr.) Mircea Caragea, veteran de război, în vârstă de 101 ani, ultimul supraviețuitor de la primul marș de instrucție al Bricului Mircea, efectuat în 1939. Domnul viceamiral (rtr.) Mircea CARAGEA, a fost sărbătorit, cu ocazia împlinirii frumoasei...