Deși traversăm o perioadă extrem de dificilă la nivel mondial, peste 60 de muzee și operatori culturali din toată țara s-au înscris și anul acesta pentru a sărbători, pe 14 noiembrie, a șaisprezecea ediție a Nopții Europene a Muzeelor. În contextul actual determinat de pandemie și în situația în care...
Un sfert de veac! Când, Doamne, a trecut și mai ales cu moștenirea și testamentul său ce am făcut? Ziua de 11 noiembrie, oricum bogată de sens și bogăție spirituală prin prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Mina și aducerea în prim-planul conștiinței a Veteranilor prin Ziua dedicată acestora, are de 25...
„ Carmen Vlaga vorbește cu tine ”. Acesta este titlul celei mai noi producții a Teatrului Clasic „ Ioan Slavici ” Arad – spectacol care va ajunge pentru prima oară în fața publicului miercuri, 11 noiembrie, de la ora 19. O dublă premieră dacă ținem cont de faptul că producția...
În baza unui protocol de colaborare între Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad și Direcția de Sănătate Publică Arad pentru a spori suportul psihologic de care arădenii au nevoie în această perioadă mai mulţi psihologi specializați oferă şedinţe telefonice gratuite tuturor celor care parcurg mai greu aceste...
Armonii și acorduri unice au răsunat în Piața Unirii din București, acolo unde fântâna centrală a fost luminată în albastru. Concertul susținut de violonistul Alexandru Tomescu a fost dedicat tuturor copiilor care au trecut sau trec prin trauma separării de părinți și a instituționalizării. Astfel, 1600 de copii care trăiesc...
Ziua de 11 noiembrie a fost declarată ca Ziua Veteranilor din teatrele de operații. La 11 noiembrie 2003, sublocotenentul p.m. Iosif Silviu Fogoraşi a căzut la datorie în teatrul de operaţii din Afganistan, acesta fiind împușcat în urma unui atac asupra transportorului amfibiu blindat în care se afla, în timpul...
Emil Drăgan, veteranul de război din Galda de Jos, a împlinit marţi, 10 noiembrie 2020, venerabila vârstă de 100 de ani. În ciuda acestor vremuri pandemice, respectând normele de siguranță în vigoare, duminică, l-au sărbătorit, într-un cadru restrâns, alături de familie, reprezentanți ai unor instituții militare și civile, informează, printr-un...
Programul voucherelor de vacanță va fi prelungit, astfel că ele se vor acorda în continuare. Voucherele de vacanţă sunt acordate atât personalului din sectorul privat, cât şi celui din sectorul public pentru acoperirea unor cheltuieli ocazionate de efectuarea concediului de odihnă în regim de turism intern, scrie digi24.ro „Am avut...
Pe secțiile COVID-19 ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad avem 335 de pacienți diagnosticați cu virusul SARS CoV-2. Printre pacienți, avem internați și angajați ai spitalului sau medici – acum la pensie – care au lucrat în spital, scriu pe Facebook reprezentanții spitalului. Doctorul Zeno Moldovan, care a...
Comisarii Gărzii de Mediu Arad au pus picioru-n prag la Șeitin, acolo unde lucrările ce vizau construirea unui Aqua Park au început fără deținerea acordului de mediu. A fost aplicată o amendă de 100.000 de lei, adică amenda maximă, și s-a dispus aducerea terenului la starea inițială, adică demolarea...
Un individ care dădea o spargere în boxa unui bloc de pe Bulevardul Revoluției s-a transformat în tâlhar, când a fost surprins de proprietar, pe care l-a lovit, în încercarea de a-și asigura scăparea. „În fapt, în jurul orei 12,20, în timp ce sustrăgea mai multe bunuri din boxa...
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Timișoara au efectuat un număr de 16 percheziții domiciliare, pe raza județelor Timiș, Arad, Hunedoara și Ilfov, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat...
[COMUNICAT] Consiliul Județean Arad, în parteneriat cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad și cu Spitalul Orășenesc Ineu, a câștigat un proiect de finanțare cu fonduri europene (FEDR) prin care se dotează cu echipamente medicale și de protecție cele două unități spitalicești menționate. „Pentru că acțiunile administrației locale sunt...
Actorul Vladimir Găitan, în vârstă de 73 de ani, a încetat din viață. Anunțul a fost făcut, marți seara, de colegul său, Vlad Rădescu. „Vladimir Găitan a trecut dincolo și a lăsat teatrul și filmul românesc, pe noi toți, mult mai singuri... Condoleanțe familiei care trece prin momente atât de...
Medicii din Italia cer de urgență un „lockdown” total din cauza creșterii accelerate a cazurilor grave de COVID-19 și de umplerea până la refuz a secțiilor de Terapie Intensivă. Aceștia îi cer premierului Giuseppe Conte măsuri rapide pentru a împiedica „o tragedie națională”. Situația este mai gravă ca în...
Medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara trage un semnal de alarmă privind ocuparea locurilor pentru pacienţii cu COVID-19 şi declară că şase persoane au decedat de duminică şi până luni, din cauza lipsei de locuri în Secţia de ATI. Secțiile ATI sunt...
Gaz Metan Mediaș reușește să plece cu trei puncte de la Arad după ce o învinge pe UTA cu scorul de 3 la 1. UTA pică un loc în clasament, ocupând poziția a șaptea. Prima repriză s-a terminat cu scorul de 2 la 1 pentru oaspeți. Primele două goluri...
Luna octombrie a fost o lună plină pentru comisarii Gărzii de Mediu Arad. Potrivit unei informări date publicității, cele 110 controale efectuate s-au soldat cu 22 de sancțiuni, valoarea amenzilor ridicându-se la 345.000 de lei. Asta, în condițiile în care s-a acționat cu patru echipe de control, care pe...
Sărbătoare în comuna Hălmagiu din Arad, unde veteranul de război Gheorghe Dărău a fost sărbătorit, atât cât a fost posibil în condițiile impuse de pandemie, la împlinirea frumoasei vârste de 100 de ani. ”Sunt onorat să vă fiu alături astăzi, într-un moment de sărbătoare pentru dumneavoastră și pentru noi toți,...
Armata Română sărbătoreşte, la 10 noiembrie, Ziua Artileriei. Este marcată astfel data la care, în 1843, Gheorghe Bibescu, domnul Ţării Româneşti (1842-1848), a legiferat, prin Porunca Domnească nr. 198, înfiinţarea primei baterii de artilerie a Ţării Româneşti, document ce consfinţeşte simbolic constituirea artileriei ca armă de sine stătătoare în corpul...