Pe drumul județean Arad-Șiria-Pâncota se construiesc șase podețe noi, iar alte 22 sunt modernizate. Lucrările avansează foarte bine, la sfârșitul săptămânii trecute a fost dat în folosință tronsonul Arad-Horia, pe care se poate circula pe primul strat de asfalt (încă în regim de șantier). În aceste zile, asfaltarea continuă...
În după-amiaza zilei de luni, 21 septembrie, în jurul orei 14,30 a izbucnit un incendiu la un apartament pe Calea Aurel Vlaicu ( in spatele farmaciei IVONA), bl. C2, etj.8 - ISU ARAD. La fașa locului a intervenit Detașamentul Arad cu 2 autospeciale de stingere, 1 autospecială SMURD, 1 autospecială descarcerare,...
Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara anunță că vor face controale mixte pe drumurile naționale pe care le administrează, inclusiv pe cele din Arad. „Cel puțin o dată pe săptămână, pe drumurile naționale din vestul țării, se vor face controale mixte, cu echipele de la DRDP Timișoara...
Continuă protestul în Piața Victoriei. Este a treia zi de manifestații împotriva măsurilor sanitare adoptate de Guvern. Participanții amenință că nu vor pleca până când cererile lor nu vor fi soluționate. În cadrul acțiunii organizate de partidul condus de George Simion, au fost montate zeci de corturi în fața...
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara anunță că un transport agabaritic va tranzita țara în perioada 21.09.2020 – 23.09.2020. Transportul se va deplasa pe ruta: NĂDLAC II PTF – A1 – A11 – DN7 – CENTURA ARAD – DN7 – A1 – CENTURA SIBIU – DN1 –...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat cincizeci şi doi de cetăţeni din Siria şi Palestina, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un camion şi o autoutilitară. Şoferii mijloacelor de transport, care i-au sprijinit pe cetăţenii străini în activitatea...
Polițiștii Biroului Rutier au depistat, în ziua de 20 septembrie a.c., un arădean de 62 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Poetului, având o alcoolemie de 0,87 mg./l. alcool pur în aerul expirat. În aceeași zi, un arădean de 41 de ani a fost depistat...
Polițiștii Secției 1 Vlaicu au depistat, la sfărșitul săptămânii trecute, doi tineri din Arad, de 19 și 17 ani, în timp ce se deplasau pe strada Poetului, având asupra lor o țeavă de canalizare din metal. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că tinerii au sustras țeava cu puțin timp...
Scandal de proporții la vârful Ministerului de Interne. Șeful Jandarmeriei Române, Bogdan Enescu, a dat în judecată instituția pe care o conduce. Asta pentru că ar fi încasat ilegal bani pentru un curs, iar instituția i-ar fi luat înapoi, relatează Realitatea PLUS. Este o situație fără precedent. Practic Jandarmeria...
Președintele Klaus Iohannis a transmis luni un mesaj, în cadrul evenimentului „Moment istoric: România emergentă”, organizat de Bursa de Valori București. Mesajul a fost prezentat de către Cosmin Marinescu, Consilier Prezidențial - Departamentul Politici Economice și Sociale. Președintele spune că trecerea României la statutul de piață emergentă este o...
Reprezentanții Direcției de Asistență Socială anunță că o parte dintre arădeni vor primi măști de protecție gratuite. Acestea vor fi distribuite între 22 și 24 septembrie din mai multe centre ale instituției. „Având în vedere prevederile ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 78 din 21 mai 2020, privind acordarea de către...
Luarea Crucii, lepădarea de sine, urmarea Lui Hristos - cuvintele Cuvântului care ne dezvăluie astăzi ”rețeta” care reface drumul până Acasă, pentru că ne place sau nu, acceptăm sau nu, ”ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul său?” Evanghelia zilei: ”Zis-a Domnul: Oricine voieşte să vină după...
Să lași a trece neobservată o astfel de zi, pare-mi-se a fi un fel de uitare a respira, a simți și a trăi. Poetul sufletului meu, George Coșbuc, un ”îmbătat” de natură până la măsura de a-și vedea mormântul ca pe un loc primitor unde ,,e totul cald, că e...
România a cucerit 13 medalii, dintre care 3 de aur, 6 de argint şi 4 de bronz, sâmbătă, în prima zi a Campionatelor Balcanice de atletism pentru seniori, care au loc pe Cluj Arena din Cluj-Napoca. La ediţia a 73-a a Campionatelor Balcanice în aer liber, Ucraina se află pe...
Astăzi, 19 septembrie, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sfințit biserica nouă a Mănăstirii Izbuc. Așezată sub oblăduirea Maicii Domnului, a Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic și a Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, biserica numită și „Catedrala Munților Codru Moma” a adunat astăzi în împreună-rugăciune...
Uniunea Cineaștilor din România va premia în cadrul Galei Premiilor UCIN 2020 cele mai bune filme ale anului trecut. Cea de-a 48-a ediție a Galei Premiilor UCIN va avea loc pe 21 septembrie 2020, la Sala Studio a Teatrului Național București, cu toate măsurile de precauție și securitate sanitară dictate...
România ca avea un număr record de românce în calificările turneului de Grand Slam de la Roland Garros, informează Eurosport . Recent, Gabriela Talabă (240 WTA) a acces și ea pe listă, după retrageri, egalând astfel numărul de "tricolore" angrenate vreodată în meciurile preliminare ale unei competiții de asemenea anvergură,...
Sâmbătă dimineață la Miercurea Ciuc s-a înregistrat minus 1 grad Celsius. La fel și în Vârful Ceahlău-Toaca. Meterologii anunțaseră temperaturi apropiate de pragul înghețului în depresiuni. În zilele următoare însă vremea se va mai încălzi. Aerul rece va persista și în prima zi de weekend, apoi vremea va intra într-un...
Toate școlile își suspendă cursurile fizic timp de 3 zile, înainte și după alegeri, anunță ministrul Educației, Monica Anisie, potrivit StirileProTV. Orele vor continua online, a precizat Anisie. Cursurile din instituțiile de învățământ, adică școli, grădinițe și licee vor fi suspendate vineri, 25 septembrie, luni 28 septembrie și marți, 29...
Ziua de 18 septembrie a anului 1923 avea să facă un nesperat dar României. Era ziua în care, la Paris, se năștea Principesa de Bourbon-Parma, fiică a Principelui René de Bourbon şi a Principesei Margareta a Danemarcei, cea care din 10 iunie 1948 avea să devină, prin căsătoria în exil...