CFR Călători şi-a adaptat mersul trenurilor la condiţiile de circulaţie impuse prin Ordonanţele Militare şi prin instituirea stării de urgenţă, în vederea prevenirii răspândirii infecţiei cu COVID 19, iar pentru asigurarea distanţei sociale, în trenuri se aplică regula "un loc liber, un loc ocupat", informează compania. "Persoanele care trebuie neapărat...
Cu prilejul Sărbătorilor de Paște, InfoCons vă aduce le cunoștință aspecte pe care trebuie să le cunoașteți în momentul achiziționării produselor specifice sărbătorilor pascale. În primul rând, oricând faceți cumpărături, trebuie să citiți cu atenție eticheta produselor pe care vă decideți să le achiziționați. În conformitate cu prevederile de comercializare...
''Teleşcoala'' continuă la TVR 2 săptămâna aceasta, fiind programate lecţii de luni până joi, la orele deja stabilite, urmând ca elevii să intre într-o "minivacanţă" până pe 22 aprilie, când programul se va relua, a anunţat, luni, televiziunea publică. Elevii vor avea o scurtă vacanţă de Paştele ortodox şi greco-catolic,...
Poveștile veteranilor de război sunt adevărate lecții de viață și ori de câte ori ies la iveală nu pot decât să te emoționeze și te determine a te pleca iar și iar cu recunoștință în fața lor. În data de 30 martie a fost demarată misiunea ”Apărăm veteranii”, care are...
Frumoasă este Ortodoxia! În vreme de bucurie, în vreme de liniște și în vreme de încercare. Nu de mult, în primul popas duhovnicesc din Postul Paștelui, în Duminica Ortodoxiei, clericii și credincioșii din întreaga țară au organizat frumoase procesiuni cu Sfintele Icoane, vorbind discret și în duh de bucurie despre...
Având în vedere că la nivelul Grupului de Comunicare Strategică au fost primite alte întrebări referitoare la situații punctuale privind respectarea măsurilor de distanțare socială, dar și pentru a veni în întâmpinarea situațiilor legate de sărbătorile pascale în contextul din acest an, vă punem la dispoziție un update la materialul...
”Pe drumul către Rai avem nevoie de iertare, post și milostenie” , ne spunea Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul în Duminica Iertării ce ne pregătea pentru pelerinajul către Înviere al acestui an. Eram atunci în Catedrala Veche și eram toți: Ierarh, preoți, diaconi și credincioși de toate vârstele. Și încă am...
De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 1.977 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 92 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă...
Dr. Virgil Musta, ” medicul care vindecă ”, avertizează printr-o nouă postare că indiferent cât de ispititoare ar fi vremea frumoasă, perioada pascală și gândul la cei dragi pentru a ieși din case și a neglija regulile impuse de autorități în lupta cu pandemia de coronavirus, trebuie să dăm dovadă...
Bună dimineața, dragi cititori! Sper că sunteți cu toții bine și sănătoși! Astăzi vă voi prezenta o rețetă foarte simplă, cu iz de vară și culori de primăvară, o rețetă de post care vă va încânta prin aromele de neuitat. Pentru prepararea ei aveți nevoie de: -un dovlecel mic -500g...
Ziua mondială de luptă împotriva bolii Parkinson (World Parkinson's Day) este marcată pe 11 aprilie, pentru a creşte gradul de informare cu privire la această boală şi pentru a dezvolta în rândul populaţiei o mai bună înţelegere a impactului acestei boli asupra celui suferind, dar şi asupra familiei şi societăţii. ...
Într-o frumoasă și binevenită inițiativă, Arhiepiscopia Aradului vine DIN NOU în ajutorul credincioșilor în lupta cu pandemia de coronavirus. Aradul, din păcate, este unul dintre focarele de infecție, la ultima informare a Grupului de Comunicare Strategică raportându-se un număr de 179 de persoane confirmate cu COVID-19. Rugându-se pentru sufletele celor...
Sper că ați avut o săptămână liniștită, alături de copii sănătoși de care să vă bucurați în aceste zile de izolare și distanțare socială. Cred că, în aceste condiții, orice subfebrilitate, strănut sau tuse vă declanșează cascade de adrenalină… Vom vorbi astăzi despre cea mai frecventă patologie respiratorie a copilului...
Vești bune de la spitalul COVID-19 din Grădiște. Alți șase pacienți au fost declarați vindecați și externați astăzi! ”La ora actuală avem, la Arad, 13 pacienți vindecați de Coronavirus. Ne bucură aceste rezultate, ne dau speranță și încredere. Iată că, încet, încet veștile bune vin înspre noi și înspre familiile...
Poliţiştii au organizat, în perioada 3-9 aprilie, 700 de controale pentru prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de arbori, în urma cărora au fost înregistrate 106 dosare penale la regimul silvic. La nivel naţional, în perioada 3-9 aprilie, au fost efectuate 700 de controale pentru prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de...
Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (DGRFP) Timişoara, care coordonează și activitatea Administrației Județene a Finanțelor Publice Arad informează instituțiile publice și agenții economici că se va introduce un nou instrument pentru efectuarea de plăți de la Trezoreria Statului și anume ORDINUL DE PLATA MULTIPLU ELECTRONIC (OPME). Acesta va putea...
Sergiu Bîlcea, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad și coordonator al Rețelei Solidarității, a fost desemnat să se ocupe din punct de vedere administrativ de spitalul de campanie, care începe să prindă contur la Expo. Astăzi a fost să verifice stadiul lucrărilor și suține că ritmul în care avansează lucrurile este...
Astăzi au fost repartizate noi materiale de protecție împotriva infecției cu noul coronavirus către instituțiile arădene aflate în prima linie. Astfel, din ultimul lot de combinezoane de protecție achiziționat de statul român prin Oficiul Național de Achiziții Centralizate și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în cadrul eforturilor de...
Societatea pentru Medicina Familiei, prin președintele său, arădeanul Adrian Dărăbanțiu, vine cu o serie de sfaturi pentru pacienți, sfaturi care țin de comportament și modul de lucru în timp de pandemie. „...