Cu veselie, aventură și muzică se va întâmpla întâlnirea de duminică, 5 aprilie, pe pagina Trupei Marionete a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad. Căci o nouă poveste va prinde viață, începând cu ora 11.00. Atunci, actorul Cristian Bordaș va spune pentru bunici, mămici și pici mari și mici povestea plină...
Începând cu data de 30 martie a.c., persoanele care părăsesc locul în care au fost carantinate, fără aprobarea autorităților competente, vor fi obligate să reia ciclul de 14 zile de carantinare, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora, și vor răspunde penal conform legii. Totodată, persoanele care nu respectă condițiile izolării...
Singura dintre cele șapte minuni ale lumii antice rămasă încă în picioare a servit, luni seară, drept ecran de proiecţie pentru un mesaj dedicat luptei împotriva noului coronavirus, informează AFP, citat de Agerpres. „Rămâneţi acasă, rămâneţi în siguranţă” a fost mesajul proiectat pe Marea Piramidă de la Giza. Proiectat cu...
ORDONANȚA MILITARĂ - nr. 6 din 30.03.2020, privind instituirea măsurii de carantinare asupra municipiului Suceava, a unor comune din zona limitrofă, precum și a unei zone de protecție asupra unor unități administrativ-teritoriale din județul Suceava Având în vedere dispozițiile art. 24 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999...
Filarmonica „George Enescu” deschide o stagiune specială, online, începând din 2 aprilie 2020, cu unele dintre cele mai importante concerte înregistrate în ultimii ani, pentru a contribui, prin muzică, în lupta pe care umanitatea o duce împotriva COVID-19. Astfel, Filarmonica „George Enescu“ se alătură marilor instituții muzicale ale lumii, Metropolitan...
Fermierul arădean Dimitire Muscă îşi izolează o parte din angajaţi în ferme, de teama noului coronavirus, după ce o angajată a fermei de porci din Macea, care aparţine de Complexul Agroindustrial Curtici, a murit în data de 26 martie 2020. Grupul de Comunicare Strategică a anunţat pe 28 martie, adică...
Peste 2.000 de cazuri de coronavirus au fost confirmate în România, a anunțat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat. România intră astfel în scennariul 4 al gestionării crizei Covid-19. Aseară, la ora 20.00 erau 2.109 cazuri confirmate și 65 de decese. Dintre cazurile confirmate, 593 sunt în municipiul...
Suceava, unde s-au înregistrat cele mai multe cazuri de coronavirus, intră în carantină totală, a anunțat ministrul de Interne Marcel Vela. Se instituie pe perioada stării de urgență măsura de carantinare a orașului Suceava și a încă 8 comune limitrofe, conform Ordonanței Militare 6. Este vorba despre Adâncata, Salcea, Ipotești,...
Dezinfectant produs în laboratoarele UAV a ajuns astăzi la spitalele din Arad, Timiș și Caraș, anunță Universitatea Aurel Vlaicu din Arad. Produsul, conform rețetei avizată OMS, a fost preparat la Institutul de Cercetare și Inovare din cadrul UAV sub îndrumarea prof.dr. Lucian Copolovici, directorul Institutului de Cercetări și prof.univ.dr. Florentina...
Celebrul Turn Eiffel din Paris omagiază în fiecare seară, începând de vineri, toate persoanele mobilizate împotriva noului tip de coronavirus, prin afişarea cuvântului "Mulţumesc" şi prin proiectarea de mesaje care să-i îndemne pe oameni să stea acasă, a anunţat primăria capitalei franceze, informează AFP. "Începând de vineri, în toate serile,...
Primăria Municipiului Arad prin Direcția Venituri reamintește contribuabililor faptul că termenul de plată pentru impozitul pe clădiri, impozitul pe teren și impozitul pe mijloacele de transport a fost prorogat până la data de 30 iunie 2020 inclusiv, menținându-se în cazul persoanelor fizice bonificația de 10% pentru plata integrală a impozitelor. ...
PROGNOZA METEO. După zilele calde de primăvară, de marţi vremea se răceşte brusc în toată ţara. Spre sfârşitul săptămânii vremea se încălzeşte, iar de Florii şi de Paştele catolic se aşteaptă temperaturi de până la 19 grade Celsius. ...
Parlamentul ungar ar putea să prelungească astăzi durata stării de urgenţă adoptată pentru apărarea împotriva epidemiei de COVID-19, conform RADOR . Totodată, Legislativul de la Budapesta ar putea să adopte noi reglementări...
Premierul cambodgian Hun Sen a anunţat luni că toate cazinourile de pe teritoriul ţării vor fi închise începând de miercuri şi că exporturile de orez vor fi suspendate începând de duminică, în contextul pandemiei de coronavirus, informează mass-media de stat, citate de dpa. ...
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în parteneriat cu Institutul pentru Politici Publice, a implementat în perioada octombrie 2018 – martie 2020 proiectul ”10 ani de Implementare a Deciziei Cadru UE privind rasismul și xenofobia în România: provocări și abordări noi a acțiunilor privind infracțiunile motivate de ură” – NoIntoHate2018 finanțat...
Conform raportărilor către INSP din teritoriu, în prezent, în țara noastră au fost înregistrate un număr 285 cadre medicale infectate cu noul corinavirus, după cum urmează: 91 medici, 90 asistenți medicali, 26 infirmiere, 8 ingrijitoare, 70 Personal auxiliar. Distribuție pe județe Arad - Total 16
Klaus Iohannis a avut, astăzi, o întâlnire cu premierul Ludovic Orban și cu câțiva dintre miniștrii cheie ai Cabinetului, pe tema măsurilor necesare înainte de declanșarea Scenariului 4. ”Din păcate, azi avem...
Ministerul Apărării Naționale a făcut astăzi publică cea mai importantă și frumoasă misiune: ”Apărăm Veteranii”. Și cum era de așteptat, ei, veteranii, ei care au dat totul și care au clădit România nu cer prea multe. ”În toată agitația vremurilor pe care le trăim, gândurile noastre se duc spre veteranii...
Spitalul de Boli Infecțioase Timișoara se poate lăuda cu un număr impresionant de pacienți vindecați de coronavirus, comparativ cu alte spitale. Conform buletinului de presă emis astăzi de Grupul de Comunicare Strategică, până în prezent au fost vindecați la nivel național 169 de pacienți, dintre care 55 la Timișoara. Asta,...
Grupul de Comunicare Strategică anunță că în ultimele 24 de ore polițiștii au dat amenzi în valoare de 16.048.902 lei persoanelor care nu au respectat măsura privind restricționarea circulației. „Polițiștii au depistat, în ultimele 24 de ore, 10.092 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au...