România trebuie să transpună până în august 2022 o directivă europeană care acordă angajaților cu copii mici posibilitatea creării unui program de lucru flexibil care să corespundă cu nevoile acestora astfel încât angajații să le poată purta de grijă celor mici, anunță digi24. Directiva europeană a fost aprobată în luna...
Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a anunţat vineri că a luat decizia de reluare a procedurii includerii zonei Roşia Montană în patrimoniul UNESCO, anunță Agerpres. "În urma analizei şi consultărilor am luat decizia ca înscrierea zonei Roşia Montană în patrimoniul UNESCO să fie reluată. Notificarea va fi depusă azi", a spus...
Asociaţia Clubul Monarhiştilor Clujeni organizează sâmbătă, 1 februarie 2020, ora 12.00, o slujbă de pomenire a luptătorilor anticomunişti din Grupul Şuşman. Detalii organizatorice Parastasul va avea loc la munte, în comuna Mărgău, la mormântul lui Teodor Şuşman, situat lângă drumul judeţean care coboară spre Valea Firii, între Răchiţele şi Doda...
„Se acordă titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Râmnicu Vâlcea domnului Emil Veţeleanu pentru eroismul dovedit în luptele din cel de-Al Doilea Război Mondial şi pentru exemplul de implicare pe care îl oferă tinerelor generaţii”. Prezent în sală alături de familie şi vizibil emoţionat, cel mai proaspăt Cetăţean de...
Marea Britanie părăseşte la 1 februarie 2020, Uniunea Europeană, fiind prima ţară care se retrage din blocul comunitar. Odată cu plecarea a 66 de milioane de locuitori, populaţia Uniunii Europene se va reduce până la 446 de milioane. Teritoriul Uniunii Europene va scădea cu 5,5%, conform agenţiei Reuters.
Organizația Mondială a Sănătății a anunțat joi seară că a declarat stare de urgență la nivel global în urma epidemiei de coronavirus. Directorul general al organizaţiei a declarat starea de urgenţă la scurt timp după ce s-a întors dintr-o vizită în China, unde a mers pentru a vedea care sunt...
230 de africani au primit duminică Taina Sfântului Botez în estul orașului Morogoro din Tanzania, informează Orthochristian citat de Basilica. Taina Botezului a avut loc în Biserica ”Sfinţii Arsenie şi Paisie” și a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Dimitrie, Mitropolit de Irinopolis. Premergător Slujbei Botezului, toți cei care urmau să...
Primăria din Viena a prezentat o aplicaţie ce permite locuitorilor care se deplasează pe jos, cu bicicleta sau cu transportul în comun să obţină vouchere care le oferă bilete gratuite la spectacole artistice şi la muzee, anunță green-report.ro. Aplicația urmărește modurile de transport ale utilizatorilor şi calculează cantitatea de dioxid...
ALTEX Romania , cel mai mare retailer electro-IT din Romania, continua strategia de extindere la nivel national si anunta deschiderea unui nou magazin in Arad, pe 30 ianuarie . Acesta este cel mai mare centru de servicii al retelei din tara, amenajat pe o suprafata de 4000 de m² ....
Timp de 5 zile, începând de miercuri, 29 ianuarie și până duminică, 2 februarie, arădenii sunt așteptați la deja tradiționalul târg de îmbrăcăminte și încălțăminte, găzduit ca de obicei la Arad la Sala Polivalentă și unde cumpărătorii vor găsi articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, accesorii, piele și blănuri. Peste 60 de comercianți din toată țara, producători și...
Astăzi, 30 ianuarie, de la ora 19.00, Sala Palatului Cultural din Arad va găzdui, în concertul ”Clasicul întâlnește folclorul și tradițiile”. Dirijor: Carol Vitéz (Germania) Solist: Nobuhiko Asaeda (Japonia) Program: Carol Vitéz Gausiana – O poveste de pe Drumul Vinului din Germania, p.a.; Édouard Lalo – Simfonia spaniolă pentru vioară...
Cea mai valoroasă sportivă a momentului în halterele românești, Loredana Toma (24 de ani), a început perfect anul 2020. Sportiva legitimată la CS Olimpia București a cucerit trei medalii de aur la Cupa Mondială de la Roma, competiție de calificare la JO de la Tokio (categoria silver), anunță prosport.ro. Loredana...
”Pe acești trei luminători mai mari ai dumnezeirii cei întreit strălucitoare, pe cei ce luminează lumea cu razele dumnezeieștilor învățături, pe râurile înțelepciunii cele cu miere curgătoare care adapă toată făptura cu apele cunoștinței de Dumnezeu, pe Marele Vasile și de Dumnezeu cuvântătorul Grigorie, împreună cu slăvitul Ioan, cel cu...
Vremea este anormal de caldă pentru această perioadă a anului în mare parte din țară. Cu excepția regiunii vestice și montane, precipitațiile vor fi puține și vântul nu va avea intensificări. Temperaturi peste normalul perioadei se anunță și în prima parte a lunii februarie, potrivit ANM, citată de digi24. În...
Orașele, străzile, casele, locurile de odinioară stârnesc amintiri și chiar nostalgii. Fiecare dintre noi a avut cel puțin o dată în viață o discuție de genul: ”Mai știi cum se chema strada aia pe vremuri?” sau ”Ce clădire a fost în acest loc, acum o sută de ani sau chiar...
29 ianuarie 2020: 101 ani de la înființarea primelor structuri de jandarmi pe teritoriul actual al județului Arad. Prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr.10 / 07.02.2018 (publicat în Monitorul Oficial al României), ziua Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad este 29 ianuarie, dată la care, acum 101 ani, au fost înființate...
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc va înfiinţa o Direcţie specială care se va ocupa de investigarea crimelor de la Revoluţia din 1989. Potrivit unui comunicat transmis miercuri Agerpres, IICCMER va prelua patrimoniul şi arhiva fostului Institut al Revoluţiei Române din Decembrie 1989, ca urmare a...
Sfântul Ignatie, Episcopul Antiohiei, ucenicul Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan a trecut la Domnul în circul din Roma în ziua de 20 decembrie, anul 107. Creştinii din Roma i-au strâns osemintele, iar în anul 108, le-au dus în Antiohia, le-au îngropat în cimitirul de lângă Dafne din marginea oraşului. În...
Guvernul a decis marţi prelungirea termenului până la care contribuabilii persoane fizice trebuie să depună declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţii sociale de la 15 martie până la 25 mai. "S-a aprobat astăzi prorogarea termenului până la care contribuabilii persoane fizice trebuie să îşi îndeplinească obligaţiile declarative şi...
Guvernul a aprobat marți forma finală, cu amendamente, a proiectului de lege privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin pe care urmează să-şi angajeze răspunderea miercuri în Parlament, a anunţat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă. "Principalele amendamente adoptate la proiectul de lege vizează perioada pentru care este permis votul...