Încă o dronă a căzut, în noaptea de miercuri spre joi, pe teritoriul României, la granița cu Ucraina. În locul în care s-a prăbușit drona s-a format un crater de 4 metri. În noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 00.30, Poliția de Frontieră a observat un incendiu...
Miercuri, 11 Octombrie, în jurul orei 11,30a izbucnit un incendiu la un autoturism în municipiul Arad, str. Banu Maracine, în parcare la Kaufland. Intervin pompierii militari ai Detașamentului Arad cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta prin ardere generalizată...
Miercuri, 11 Octombrie, în jurul orei 11,30a izbucnit un incendiu la un autoturism în municipiul Arad, str. Banu Maracine, în parcare la Kaufland. Intervin pompierii militari ai Detașamentului Arad cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Intervenția este în dinamică. (Poza are un caracter ilustrativ)
În cursul zilei de 9 octombrie 2023, doamna Ligia Deca, ministru al educației, s-a aflat în Arad, ocazie cu care a vizitat universitatea noastră. Suntem deosebit de onorați de prezența Doamnei Ministru, căreia i-am prezentat sălile de curs, dotate la standarde europene, laboratoarele din campusul universitar, dar și Institutul...
Specialiști din Republica Moldova și România sunt prezenți la Arad pentru o întâlnire de lucru pe tema ariilor naturale protejate. Reprezentanți ai ariilor protejate din Republica Moldova și România s-au întâlnit la Arad, la Universitatea „Aurel Vlaicu”, pentru un schimb de experiență în ceea ce privește administrarea parcurilor naturale...
E alertă maximă pe unul dintre cele mai tranzitate aeroporturi, în care mii de români ajung zilnic. Un incendiu devastator a cuprins aeroportul Luton, din Anglia, iar sute de pasageri sunt blocați în terminal. Patru pompieri și un angajat au ajuns de urgență la spital. Toate zborurile de pe...
Filmul biografic „Whitney Houston: Vreau să dansez cu cineva”/„Whitney Houston: I Wanna Dance with Somebody” (2022), o evocare muzicală a vieții și carierei uneia dintre cele mai mari voci ale epocii noastre, dispărută prematur în 2012, dar deloc uitată de fani, va fi proiectat la Cinematograful „Arta“ din Arad....
Autorităţile de la Bucureşti continuă demersurile pentru evacuarea cetăţenilor români aflaţi în Israel. Dacă duminică vă informam că un grup de plerini arădeni conduşi de părintele greco-catolic din Şimand, Roman Dubeştean, se pregătesc să vină acasă, ceea ce s-a şi întâmplat, astăzi am aflat că un alt grup de...
O polițistă încadrată la IPJ Arad acum doi ani a fost prinsă sub influența alcoolului la serviciu. Potrivit IPJ Arad, în dimineața zilei de 8 octombrie 2023, în cadrul unui control efectuat de polițiștii Compartimentului Control Intern, la debutul unei acțiuni desfășurate pe raza de competență a orașului Sântana,...
Un accident rutier s-a produs în jurul orei 07.30, la intrare în cartierul Westfield. Au fost implicate două autoturisme, rezultțnd o victimă conștientă, neincarcerată. S-a alocat echipajul EMU-M de tip C2 din partea Serviciului Județean de Ambulanță Arad. Victima refuză transportul la spital.
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, face, astăzi prima sa vizită oficială în România, urmând a fi primit de preşedintele Klaus Iohannis, de premierul Marcel Ciolacu. Totodată, el se va întâlni cu preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi va susţine un discurs în plenul comun, potrivit news.ro. Volodimir Zelenski va fi...
După cum vă informam ieri, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a făcut o vizită la Arad, prilej cu care a vizitat şi şantierul Palatului Copiilor. Potrivit lui Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, lucrările de aici avasează în ritm de melc din cauza lipsei banilor, iar pentru finalizarea construcţiei ar...
Ministerul de Externe (MAE) anunță că un soldat român, cu dublă cetățenie, a murit în atacurile din Israel. MAE român a confirmat, la mai bine de 48 de ore de la izbucnirea conflictului din Israel, moartea unui bărbat cu dublă cetățenie (israeliană și română). Încercând să recâştige controlul după...
Biserica „Sfântul Nicolae” din Păuliș a fost resfințită, ieri, de către Înaltpreasfințitul Timotei, arhiepiscopul Aradului și Preasfințitul Emilian Crișanul, episcopul vicar al Aradului, împreună cu un sobor de preoți. Asta, în condiţiile în care s-au împlinit 240 de ani de la zidirea bisericii și 140 de la restaurarea sfântului...
Temperaturile au scăzut semnificativ, după vântul puternic de ieri, în Arad înregistrându-se în această dimineaţă 4 grade Celsius. Iris Răducanu, meteorolog ANM, a explicat la Realitatea PLUS faptul că temperaturile au scăzut în aceste zile însă un nou episod cu vânt puternic nu se va repeta. În schimb, astăzi...
Primăria Municipiului Arad a stabilit amplasamentele pentru desfăşurarea comerţului ambulant cu flori în zona cimitirelor, în perioada 31.10.2023 – 01.11.2023. Acestea sunt următoarele: 1. Cimitir Eternitatea – str. Poetului nr. 2-4 : - poarta I (str. Poetului intersecţia cu str. Câmpul Liniștii): 8 locuri; - poarta a II-a: 8...
În ziua de 28 septembrie 2023, în campusul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, s-a desfășurat, în sistem hibrid, conferința internațională „Drept și societate – tendințe și perspective în context intern și internațional”. La eveniment au luat parte studenți, masteranzi și cadre didactice ale Facultății de Științe Juridice...
Cu mare mândrie vă anunțăm că am realizat o nouă premieră în istoria dansului sportiv arădean, royalii aducând acasă ambele titluri de Campioni și Vicecampioni ai României la cea mai înaltă și puternică clasă valorică, Clasă B, de la categoria de vârstă 14-15 ani din cadrul Campionatului Național de...
"Noaptea bibliotecii arădene", de Vineri, 6 Octombrie 2023, orele 18.00-24.00 a prilejuit o efervescență culturală și de loisir mai puțin întâlnită într-o instituție ca biblioteca. Sălile și coridoarele au fost pline de vizitatori, mici și mari. Și pe bună dreptate pentru că în fiecare ungher al clădirii a fost...