Studenții UAV optează tot mai mulți pentru limba chineză

Local 25.10.2021 0 comentarii

Peste 100 de studenți ai Universității „Aurel Vlaicu” din Arad au optat anul acesta universitar pentru cursurile gratuite de limbă și  cultură  chineză. Numărul acestora  s-a dublat  față de anul  anul trecut și  ar mai putea crește pentru că studenții mai au câteva zile în care se mai pot înscrie la acest curs opțional de limba chineză.

„Institutul Confucius este unul dintre cei mai implicați parteneri ai universității arădene de stat. Am avut de-a lungul anilor o colaborare foarte bună care a determinat, așa cum vedem, o creștere semnificativă a interesului studenților noștri pentru civilizația chineză” a punctat rectorul UAV, Ramona Lile.

Cursurile se vor derula  deocamdată în sistem online, dar în momentul în care situația epidemiologică va permite, acestea vor fi organizate fizic, la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad.

Prorectorul pentru relații internaționale, Teodor Cilan a explicat avantajele cunoașterii acestei limbi:

„Este o mare oportunitate pentru studenți și mă bucur că au înțeles acest lucru. Mediul economic privat este în căutare de vorbitori de limbă chineză, se încheie tot mai multe afaceri cu parteneri din China, iar cunoașterea  limbii și culturii asiatice nu doar că aduce un plus de cunoaștere, ci oferă un mare atu pe piața muncii. Mulțumim partenerilor noștri din Cluj, Institutul Confucius, pentru profesionalismul și seriozitatea cu care se implică an de an în susținerea acestor clase de limbă și cultură chineză”.

 

fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine