SUA au lovit Iranul după doborârea unui elicopter Apache. Teheranul ripostează cu rachete și drone

Stire 10.06.2026 0 comentarii


Statele Unite au lansat, ieri seară,, mai multe lovituri asupra Iranului, ca reacție la doborârea unui elicopter Apache al Armatei SUA, incident produs cu o zi înainte. Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) a transmis că operațiunea reprezintă „un răspuns proporțional la agresiunea nejustificată a Iranului”.

Potrivit CENTCOM, atacurile au început marți la ora 17:00 ET (24:00, ora României) și au vizat sisteme iraniene de apărare antiaeriană, centre de control și radare din apropierea Strâmtorii Ormuz. Operațiunea a durat câteva ore, iar televiziunea de stat iraniană a relatat în jurul orei 2:00 (ora României) că bombardamentele s-au oprit.

Washingtonul a descris acțiunea militară drept un răspuns „proporțional” la atacurile recente asupra forțelor americane și a navelor internaționale din regiune.

De cealaltă parte, televiziunea de stat iraniană a susținut că loviturile americane din sudul țării au avariat două rezervoare de apă, provocând întreruperi în alimentarea cu apă în districtul Bamani, în apropiere de orașul Sirik.

Ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, a avertizat că niciun atac american nu va rămâne „fără răspuns”. „Puternicele noastre forţe armate nu vor lăsa niciun atac sau ameninţare fără răspuns”, a scris acesta pe X, îndemnând SUA să „părăsească regiunea”.

În provincia Hormozgan, în apropierea Strâmtorii Ormuz, au fost raportate mai multe explozii. Agenția iraniană Mehr a transmis că „natura exactă a acestor zgomote nu a fost încă stabilită”.

Miercuri dimineață, Corpul Gărzilor Revoluției Islamice (IRGC) a anunțat că Iranul a lansat rachete și drone către ținte americane din regiune. Teheranul afirmă că a lovit baze americane din Bahrain și Iordania. Armata iordaniană a confirmat interceptarea a cinci rachete lansate din Iran.

În Bahrain, o înregistrare video geolocalizată de CNN pare să surprindă momentul în care o lumină puternică se vede venind din direcția instalației navale a Flotei a V-a americane din Manama. De asemenea, în Kuweit, sirenele aeriene au fost declanșate miercuri dimineață, iar populația a fost îndemnată să se adăpostească.

Sursa foto: X US Central Command



Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
piatraonline.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine