Sute de arădeni au reacţionat după petiţia împotriva studentului la medicină; ce s-a întâmplat cu ea

Local 26.02.2020 0 comentarii

Vă informam ieri cu privire la cazul studentului de la medicină împotiva căruia un număr mic de enoriaşi în frunte cu o pensionară au iniţiat o petiţie ce avea ca scop excluderea acestuia din altar pe motiv că este student la medicină. Faptul că acesta este student la medicină şi ar atinge trupuri neînsufleţite, iar mai apoi ar atinge lucrurile din altar este motivul care i-a mâhnit. În apărarea baiatului au sărit fostul preot paroh şi actualul preot paroh împreună cu sute de arădeni care nu au rămas indiferenţi. Din surse, se pare că petiţia nu s-a concretizat pentru că nu ar fi fost un număr mare de semnatari. Probabil şi puşi la zid de mesajele arădenilor indignaţi, aceştia au renunţat la petiţie.  „Este inuman aşa ceva... în biserică eşti învâţat să ai dragoste faţă de aproape nici de cum ură”, a spus Vasile. „În ziua de azi ne chinuim să atragem tineri în biserică şi din păcate există persoane care le îndepărtează, este trist”, a comentat Ioana. „Bunul Dumnezeu să îi dea multă sănătate studentului să poată fi cât mai mulţi ani în casa Domnului”a zis Geta. „Felicitări preoţilor că nu s-au lăsat intimidaţi de astfel de persoane” a declarat Mihai, „Ce este mai frumos să fie în biserica cât și în spitale doctor de suflete și doctor de trup. Împreună fac minuni”, a spus Margareta. Sunt doar câteva dintre reacţiile  internauţilor.  


„Sunt copleşit de numărul mare de mesaje pe care le-am primit ieri. Doresc pe această cale să mulţumesc tuturor celor care sunt alături de mine. Promit că voi rămâne în continuare dedicat muncii pe care o desfăşor în altar. Multă sănătate tuturor şi Doamne ajută”, a declarat studentul. 



Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine