Local 23.08.2021 ⋅ 0 comentarii
Cu ocazia Zilelor Aradului, în 28 august, între orele 16 și 19, în Parcul Eminescu, în spatele Palatului Administrativ, va avea loc un Târg de Artă în vederea strângerii de fonduri pentru salvarea Teatrului Vechi. Cu această ocazie, vor fi licitate opere donate în acest scop de artiști plastici și vor fi vândute cărți cu autograf ale unor autori arădeni.
Invităm artiștii și autorii care doresc să doneze lucrări, respectiv cărți, pentru această acțiune să ducă acele produse la Teatrul Ioan Slavici, unde vor fi depozitate în Salonul Roșu până la data expunerii.
Târgul de artă pentru salvarea Teatrului Vechi reprezintă încă o acțiune din seria celor dedicate recuperării celei mai vechi construcții pentru teatru de pe teritoriul actual al României.
Odată cu deschiderea stagiunii instituțiilor de spectacole, avem promisiunea unor alte manifestări pentru același scop, pe lângă deja demaratul îndemn „Dați un leu pentru Teatrul Vechi” în contul în lei: RO13BACX0000000400826005
contul în euro: RO4OBACX0000000400826004
Banca Unicredit Bank, Filiala Avram Iancu Arad
Fundația Româno-Germană Marco Polo, Sediul Arad, Piața Catedralei 5 ap. 16,
Județul Arad
Codul de înregistrare fiscală 26094076
Rugăm mass-media arădeană să ne sprijine în acest demers civic în interesul Aradului și în interesul întregii țări.
Comitetul de inițiativă