Național 21.01.2020 ⋅ 0 comentarii
Vineri, 24 ianuarie 2020, se împlinesc 161 de ani de la Unirea Principatelor Române (24 ianuarie 1859), moment deosebit din istoria poporului român, înfăptuit la Bucureşti de Adunarea Electivă a Munteniei, care a ales ca domnitor al Ţării Româneşti pe Alexandru Ioan Cuza, într-o clădire a Bisericii Ortodoxe Române de pe Dealul Mitropoliei, pe locul căreia se află astăzi Palatul Patriarhiei.
Slujbe de Te Deum și clopote trase în toate bisericile
În data de 24 ianuarie 2020, conform unui comunicat emis de Biroul de Presă al Patriarhiei Române, ierarhii şi preoţii Bisericii Ortodoxe Române vor oficia slujba de Te Deum în toate bisericile din Patriarhia Română mulțumind lui Dumnezeu pentru realizarea Unirii Principatelor Române, iar la sfârșitul slujbei vor fi trase clopotele timp de un minut.
Cu o zi înainte, în data de 23 ianuarie, de la ora 9.00, la Sfânta Liturghie săvârșită în Catedrala Patriarhală vor fi pomeniţi Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Mitropoliţii Nifon al Ţării Româneşti şi Sofronie Miclescu al Moldovei, precum şi ceilalţi făuritori ai Unirii Principatelor Române.
Începând cu ora 10.30, va fi oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel slujba de Te Deum ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru realizarea acestui act fundamental din istoria noastră naţională, la care Biserica... vezi mai mult
Sursa: Glasul Cetății