Telefonul Vârstnicului. 900 de persoane au beneficiat de consiliere specializată în ultima lună

Național 19.05.2020 0 comentarii

Aproximativ 900 de persoane au beneficiat de consiliere oferită de o echipă specializată în cadrul proiectului Telefonul Vârstnicului, înregistrând zilnic de cinci ori mai mulţi apelanţi noi şi un număr dublu de interacţiuni, în perioada stării de urgenţă, între 16 martie - 14 mai, comparativ cu perioada anterioară, informează Fundaţia Regală Margareta a României.

"Cele 3.133 de interacţiuni cu persoane din toată ţara au relevat problemele cu care se confruntă vârstnicii şi importanţa serviciilor sociale dedicate persoanelor vârstnice, care răspund unor nevoi existenţiale şi nu se opresc la 15 mai. În perioada analizată, 900 de persoane au beneficiat de consiliere, îndrumare, informaţii practice sau sprijin emoţional oferite de Telefonul Vârstnicului printr-o echipă specializată", precizează Fundația Regală Margareta a României. 

43% dintre cei care au apelat la Telefonul Vârstnicului sunt oameni care locuiesc singuri. Din totalul apelanţilor, 69% sunt femei, iar 74% dintre cei care au sunat sunt din oraşe mari, inclusiv Bucureşti.

"Principalele motive pentru care cei mai mulţi dintre vârstnici au apelat linia specială sunt despre cum pot să obţină ajutor material, cum ar fi alimente, medicamente, igienico-sanitare, informaţii utile referitoare la servicii publice în perioada pandemiei, cumpărături livrate acasă, îngrijire şi sprijin practic la domiciliu, dar şi informaţii medicale. Noile tipuri... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine