Stire 16.02.2023 ⋅ 0 comentarii
Un val de aer tropical traversează țara boastră. Temperaturile vor urca la 18 grade, în mai multe regiuni. Și totuși, nu scăpăm de frig și ninsori.
"Va fi tot mai cald zilele următoare! Așteptăm maxime cuprinse între între 3 și 13 grade Celsius, apoi vineri și sâmbătă este posibil ca în partea de sud a țării temperaturile să ajungă spre 16 sau chiar 18 grade Celsius. Asta înseamnă o vreme caldă pentru această perioadă. Vor crește și temperaturile din cursul nopților. Vor fi tot mai multe valori pozitive noaptea ceea ce înseamnă mai ridicate decât ar fi normal. De exemplu, noaptea de vineri spre sâmbătă poate aduce minime între 2 și 9 grade Celsius. Temperaturi noaptea cum ar fi trebui să fie ziua", a explicat meteorologul Florinela Georgescu.
La începutul săptămânii viitoare, însă, revine frigul.
"Vor fi și precipitații în zilele următoare, mai ales pe partea de nord, nord-est a teritoriului, apoi în nord-vestul, nordul, centrul țării în a doua parte a săptămânii, precipitații care, odată cu încălzirea vremii, în zonele joase vor fi mai ales sub formă de ploi. Deocamdată vom merge cu aceste temperaturi ridicate până la începutul săptămânii următoare, după care este de așteptat o răcire. Deocamdată nu avem semnalul că acea răcire va aduce temperaturi specifice gerului", a mai spus Florinela Georgescu.
Sursa: realitatea.net
Sursa: ARQ