Stire 22.11.2022 ⋅ 0 comentarii
În anul serbării centenarului, Liceul Special „Sfânta Maria” derulează o serie de proiecte necesare pentru funcționarea instituției. În această perioadă, se află în derulare un proiect ce vizează amenajarea unui teren de sport și a unor locuri de joacă. Astăzi, prin votul consilierilor județeni, s-a făcut un nou pas în realizarea acestui proiect. Consiliul Județean a preluat terenul pe care se va realiza investiția. Urmează ca terenul să fie eliberat, construcțiile existente să fie demolate și întregul amplasament să fie pregătit pentru investiție.
„Liceul Special «Sfânta Maria» reprezintă una dintre instituțiile educaționale de referință ale Aradului, mai ales că activează într-un domeniu sensibil, dar necesar, cel al copiilor cu cerințe speciale. Am o implicare deosebită la acest liceu, iar astăzi avem o nouă etapă, necesară pentru parcursul care, anul viitor va avea o finalitate frumoasă: un teren de sport multifuncțional, pentru recreere și mișcare, dar și locuri de joacă, adecvate cerințelor pentru acest tip de învățământ. Azi am făcut primul pas, am preluat terenul, și îl vom degaja pentru a putea demara lucrarea propriu-zisă”, a precizat Ionel Bulbuc, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.
Liceul Special „Sfânta Maria” are o importanță deosebită pentru întregul județ, cu un număr de 264 elevi care frecventează cursurile, ocupând întregul palier educațional, de la grădiniță până la cursuri postliceale. Recent, instituția a finalizat un alt proiect important: reabilitarea clădirii principale, pentru eficientizarea termică și economică a acesteia.
Sursa: ARQ