Stire 04.05.2020 ⋅ 0 comentarii
Trei medici și doi asistenți de la Unitatea Primire Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad fac parte din echipa medicală a României detașată în Basarabia pentru a oferi sprijin medical în lupta împotriva pandemiei COVID-19.
Este vorba despre dr. Casandra Prislopan, dr. Dacian Vultur, dr.Olga Mitreanu Negură și asistenții medicali Rodica Băginean și Attila Detari.
„Echipa medicală din România este formată din 42 de cadre medicale din diferite județe ale țării. Medicii și asistenții medicali cu specializări în Anestezie și Terapie Intensivă, Pneumologie, Medicină de Urgență și Medicină Internă vor desfășura, timp de 15 zile, activități de acordare a asistenței medicale și îngrijire a pacienților diagnosticați cu COVID-19”, susțin reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.
Sursa: ARQ