Stire 01.02.2024 ⋅ 0 comentarii
Tânărul care a lovit intenționat un biciclist aflat pe trotuar, este judecat pentru tentativă de omor.
Ieri, 31.01.2024 procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a unui inculpat în vârstă de 22 ani pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor.
În data de 17.12.2023 inculpatul C.I. s-a deplasat cu autoturismul marca BMW pe strada Cocorilor din mun. Arad, circulând pe trotuar, unde , cu intenţie, l-a lovit pe persoana vătămată LGI- care se deplasa pe bicicletă, iar ulterior a părăsit locul faptei, intrând din nou pe partea carosabilă a străzii.
Persoana vătămată a fost proiectată în aer, apoi s-a lovit de pământ şi şi-a pierdut cunoştinţa, fiind ulterior transportat la spital, unde a primit îngrijiri medicale.
Sursa: ARQ