Tunisia, o nouă destinaţie de vacanţă cu plecare de pe Aeroportul Arad

Local 26.11.2019 0 comentarii

Arădenii vor avea parte şi în vara anului viitor de vacanţe în Tunisia. Este vorba despre o cursă săptămânală - în fiecare miercuri - spre această destinaţie exotică. Anunţul a fost făcut astăzi de către Răzvan Cadar - vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, într-o conferinţă de presă la care au luat parte Ovidiu Moşneag - directorul Aeroportului, Haithem Souani - directorul Amara Tour, Raja Amarr – director al Oficiului Naţional de Turism din Budapesta şi Iulia Şandru - commercial manager Amara Tour. 

Cursele estivale, de Turcia și de Tunisia, demonstrează faptul că Aeroportul din Arad are atât potențial, cât și capacitatea de a fi performant. Intrarea Aeroportului Internaţional Arad într-un circuit internațional a fost una dintre preocupările noastre. Încă de la preluarea mandatului s-a mizat foarte mult pe turism și pe contribuția pe care o poate avea la dezvoltarea Aradului. Încercăm să dezvoltăm şi alte curse charter, dar şi curse regulate, investim în Aeroport, pentru ca acesta să corespundă din punct de vedere al standardelor internaţionale solicitate”, a declarat Răzvan Cadar, vicepreşedintele CJ Arad.

Primul zbor va fi pe data de 10 iunie 2020, iar ultimul va fi programat în data de 23 septembrie 2020. „Ne dorim să extindem destinaţiile spre care arădenii vor călătorii cu plecare de pe Aeroportul Arad. Ne bucură faptul că am început această colaborare cu firma Amara Tour, unul dintre tour operatorii cu multă experienţă în domeniul turismului, care va pune la dispoziţia arădenilor un charter de 76  de locuri spre Tunisia. Este un bun început, care ne dă încredere că această colaborare va fi una de succes, ce va continua cu zboruri de vacanţă spre una dintre cele mai populare locaţii: Grecia”, a declarat Ovidiu Moşneag, directorul Aeroportului Internaţional Arad.

Amara Tour este o agenţie Tour Operatoare nouă pe piaţa românească, având experienţă de zece ani în domeniul turismului. Agenţia a lansat zboruri charter către destinaţii consacrate şi iubite de turiştii români: Egipt, Tunisia şi Turcia.

„Din anul 2018 până în anul 2019 numărul turiştilor aproape s-a dublat. Am început operarea cu zboruri doar din Cluj spre Tunisia, Turcia şi Egipt. În anul 2019 am inclus noi oraşe în care am efectuat noi zboruri cum ar fi Oradea, Târgui-Mureş sau Suceava. Din anul 2020 vom include Aradul, Satu Mare şi Baia Mare. Partenerii locali au o experienţă vastă în domeniul turismului, iar companiile aeriene sunt companii cu renume internaţional”, a declarat Iulia Şandru, commercial manager al Amara Tour.

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine