UAV implicată într-un proiect pentru reciclarea deșeurilor textile

Stire 07.02.2023 0 comentarii


Elevi și profesori din Serbia, Turcia, Portugalia și Italia au fost prezenți la Facultatea de Inginerie din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, partener în cadrul proiectului „Sustainable Waste of Textile SWOT”, un proiect Erasmus plus, coordonat de Liceul Tehnologic „Francisc Neuman” din Arad. Proiectul a fost demarat  în 1 septembrie 2022 și se va finaliza în 30 septembrie 2024.

La evenimentul de deschidere au participat rectorul UAV, Ramona Lile, directorul Liceului Tehnologic „Francisc Neuman” Doina Stoica, inspector de specialitate din cadru IȘJ Arad, Adina Avacovici, coordonatorul proiectului, Anca Lupei, profesori din mediul universitar și preuniversitar, tinerii  și cadrele didactice din țările partenere.

Tinerii implicați în proiect vor participa la activități organizate în cadrul celor două instituții de învățământ din Arad, vor vizita orașul și vor încerca să găsească soluții pentru reciclarea deșeurilor textile.

„Mă bucur să vă pot saluta astăzi aici, la Universitatea „Aurel Vlaicu” și să vă urez bun venit în România, în Arad. Sper să vă bucure vizita în orașul nostru, și să rămâneți cu amintiri frumoase. Lăsați creativitatea să vă inspire, bucurați-vă de diversitatea oferită de culturile din care proveniți, legați prietenii și faceți ca acest proiect Erasmus să fie un început pentru colaborările viitoare” le-a transmis rectorul UAV, Ramona Lile, celor prezenți la deschidere.

 

 

 


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine