Stire 23.02.2023 ⋅ 0 comentarii
Un cutremur cu magnitudinea 3,9 s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, la ora locală 2:18, în judeţul Gorj, la o adâncime de 11 kilometri, potrivit datelor afişate de Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Cutremurul a avut intensitatea epicentrală III şi s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 109 km nord-vest de Craiova, 110 km sud-vest de Sibiu, 145 km vest de Piteşti, 158 km sud-est de Timişoara, 178 km sud-est de Arad, 183 km sud de Cluj-Napoca şi 205 km vest de Braşov.
În data de 13 februarie s-a produs un seism cu magnitudinea 5,2 în judeţul Gorj, la o adâncime de 16 kilometri. A doua zi, a avut loc în aceeaşi zonă un nou cutremur cu magnitudinea de 5,7, la adâncimea de 6,3 kilometri.
Seismologii au anunţat, marţi, că după cutremurul din 13 februarie au fost localizate în acea zonă 810 evenimente seismice, numărul şi magnitudinea acestora fiind însă în scădere în ultimele zile.
Zona Olteniei în care au avut loc aceste cutremure este cunoscută printr-o activitate seismică slab-moderată, cu evenimente cu magnitudine peste 5 foarte rare.
Sursa: realitatea.net
Sursa: ARQ