Local 19.08.2022 ⋅ 0 comentarii
McDonald’s deschide restaurantul cu numărul 93 în România
McDonald’s în România continuă procesul de expansiune la nivel național, cu un nou restaurant de tip Drive-Thru în Arad
Arad, 18 august 2022 - Premier Restaurants România, operatorul lanțului de restaurante McDonald’s din România, își extinde rețeaua și deschide restaurantul cu numărul 93 în Arad. Noul restaurant se află pe Calea Aurel Vlaicu nr. 14, în incinta viitorului parc comercial AFI Arad, dezvoltat de AFI Europe Romania. Acesta va fi primul restaurant McDonald’s de tip Drive-Thru din Arad, în oraș existând deja un restaurant de tip in-store.
Restaurantul integrează cele mai noi tehnologii – sistemul digital care revoluționează restaurantele McDonald’s, atât în zona de pregătire a produselor, cât și a experienței clienților. Printre facilități se numără menuboardul digital exterior disponibil la linia de Drive, pentru o prezentare interactivă a produselor, precum și șase kiosk-uri digitale, prin intermediul cărora clienții pot comanda produsele pe care le doresc rapid, efectuând plata cu cardul bancar. Totodată, kioskurile dispun de o funcție care le permite clienților să scaneze aplicația de mobil McDonald's și codul QR din secțiunea MyM Rewards, pentru a aduna puncte de loialitate. Punctele pot fi folosite ulterior pentru a beneficia de oferte și alte surprize.
„Ne bucurăm să facem un nou pas spre atingerea obiectivelor de expansiune și dezvoltare pe plan național, odată cu deschiderea restaurantului cu numărul 93 din cadrul rețelei McDonald’s România, la Arad. Vorbim despre o investiție care susține comunitatea locală prin crearea a peste 60 de locuri de muncă și care ne va permite să le oferim clienților produsele lor preferate atât in-store, cât și prin sistemul Drive-Thru.” a declarat Paul Drăgan, Directorul General Premier Restaurants România.
Restaurantul se întinde pe o suprafață de 148 de metri pătrați, având o capacitate de 95 de locuri în interior, respectiv 60 de locuri pe terasă. Clienții pot servi meniurile preferate în restaurant sau pe terasă, la pachet, sau se pot bucura de ele prin serviciul McDelivery. Mai mult, în restaurant există și o zonă destinată cafenelei McCafé, unde clienții pot opta pentru o varietate de specialități de cafea și deserturi.
Ca parte a angajamentului asumat de McDonald’s de a proteja mediul înconjurător, în restaurant se realizează colectarea selectivă a deșeurilor. De asemenea, restaurantul oferă acces la două stații de încărcare pentru mașinile electrice.
McDonald’s rămâne dedicat strategiei sale de expansiune și dezvoltare, atât prin deschiderea de noi restaurante, cât și prin extinderea serviciului McDelivery și digitalizarea restaurantelor existente. Prin serviciile sale – fie că este vorba de sistemul de servire rapidă sau de aplicația de mobil – restaurantul rămâne un pionier al inovației.
Despre Premier Restaurants România
Premier Restaurants România operează restaurantele McDonald’s în România. McDonald’s este lider al pieței restaurantelor, cu 93 de restaurante în 28 de orașe, dintre care 47 restaurante cu McDrive și 48 de cafenele McCafé. Până în prezent, compania a investit peste 800 milioane de lei în România și are o echipă de peste 5.000 de angajați care le oferă consumatorilor produsele preferate, pregătite din ingrediente de calitate.
Pentru mai multe informații, vizitați: www.mcdonalds.ro și www.facebook.com/McDonalds.ro
Despre Premier Capital
Premier Restaurants România este parte a companiei Premier Capital, partenerul pentru dezvoltare al restaurantelor McDonald’s din Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Malta și România. Premier Capital plc operează 169 de restaurante și are 9000 de angajați, servind peste 150 de milioane de clienți anual, în cele 6 piețe. Premier Capital plc reprezintă business-ul McDonald’s al grupului Hili Ventures Ltd, prezent în 10 țări și implicat în diverse operațiuni de logistică, transport naval, inginerie, petrol și gaze, tehnologie, proprietăți, ospitalitate și leasing și care deține parteneriate cu McDonald’s și Apple.