Stire 16.12.2020 ⋅ 0 comentarii
„Cât trăim pe-acest pământ
Mai avem un lucru sfânt:
O câmpie, un sat natal,
O clopotniţă pe deal."
Așa își începea scriitorul, poetul și omul politic Alexandru Dabija poezia Balada, originar din Republica Moldova și membru de onoarea al Academiei Române.
Acum când se împlinește Centenarul numelui Comunei Grăniceri, adică 100 de ani de la schimbarea numelui din Otlaka în Grăniceri, se cuvine ca măcar prin scris și cuvinte modeste să sărbătorim acest eveniment trăit de bunicii și străbunicii noștri, în această localitate de la granița de vest a țării.
Dar, haideți să ne plimbă, imaginar în timp, chiar de la începuturile acestei localități a cărei existență se pierde undeva în negura vremii, cu oameni harnici și modești, cu oameni iubitori de tradiții și de neamul lor românesc, cu tineri care mai târziu au ajuns intelectualii satului și unii dintre ei chiar au condus, administrativ, destinele acestui colți de Rai, care azi se numește Grăniceri.
Veți zice, ce treabă am eu cu această localitate, nu sunt de aici, ci doar trecător pe aici. Făcând niște cercetări în arborele genealogic al familiei mele am constatat că străbunicii din partea mamei s-au tras din această localitate, și poate de aceea aceste locuri îmi sunt foarte dragi.
Din punct de vedere istoric, localitatea Grăniceri, Otlaca de altădată, este menționată pentru întâia oară în documente în secolul al XIV-lea mai exact în 1394, unde este menționată pentru prima dată denumirea de Olthlaka.
Localitatea Grăniceri este atestată documentar după cum am menționat mai sus la 1394. Prima hartă a localității Ottlaka apare în 1558. În 1438 se reface localitatea pe actuala vatră, după ce a fost pustiită de turci, iar ulterior comuna făcea parte din Comitatul Zarandului.
Denumirea de Ottlaka ar însemna : „acolo locuim” sau locul lui Otto, acesta a fost notar al regelui Matias Corvin, adică un fel de domn de pământ, care avea moșii întinse iar țăranii români îi lucrau pământurile stabilindu-se fiecare pe aceste meleaguri. La început putem spune că a fost un cătun, câteva case dar mai apoi crescând numărul de locuitori devenise sat și în cele din urmă comună.
În decursul timpului a avut alte denumiri, cea de Otlaca este denumirea atestată în anul 1483, chemându-se atunci Othlaka, în 1497 se numea Athlaka, în 1522 Olchlaka, în 1746 localitatea se numea Ottlaka, iar în 1821 apare atestată documentar sub numele de Otlaka.
Șirul anilor s-au scurs, a început Primul Război Mondial iar tinerii români din această localitate s-au înrolat voluntari în Armata Română. După încheierea războiului granițele au fost trasate în așa fel încât Otlaca era în noul teritoriu al României iar Otlaca pustă respectiv Aleta rămâneau în Ungaria. Sigur că oamenii au avut răgaz să decidă unde vor să trăiască și totuși ce ciudată soartă, să fim vecini și peste noapte în țări diferite.
Denumirea localității se schimbă după doi ani de la Marea Unire din 1918. În anul 1920 când deputatul și prim-ministru de mai târziu, Octavian Goga (1881-1938) mergea spre Budapesta, oprindu-se în Ottlaka, ia decizia de schimbare a denumirii localității și anume schimbându-se în Grăniceri, fiind localitate de frontieră.
Astfel localitatea îți va schimba numele pentru totdeauna.
În acest colț de țară există un monument istoric pe care nu l-am mai văzut în alte locuri și nu aș exagera dacă aș spune că este unicat, este vorba despre Fântâna arteziană avândul în vârf pe zeul Neptun, construită în anul 1898. Vă întrebați, pe bun cuvânt, de ce zeul Neptun deasupra unei fântâni arteziene? Păi dacă ne gândim că în antichitatea romană Neptun era zeul apelor atunci are o explicație logică, în sensul că el este protectorul apelor și cel care face să curgă apă din pământ, iar sculptorul care a executat această fântână a corelat bogăția pământului cu puterea apei.
În ceea ce privește viața de zi cu zi în această comună, ea și-a păstrat drumul ei firesc, oamenii se îndeletniceau cu pământul și creșterea animalelor iar Duminica se întâlneau toți la biserică singurul izvor de liniște și mângâiere pentru oropsitul popor român.
Biserica Ortodoxă din Graniceri, construită pe o colină, a fost zidită în 1911, înainte a existat una de piatră atestată documentar la începutul secolului al XIX-lea, anterior acesteia a existat una de lemn de la jumătatea secolului al XVIII-lea.
Din documentele pe care le-am cercetat la Dieceza Romano-Catolică din Timișoara reiese că Biserica Romano-Catolică a fost construită în urmă cu 156 de ani, adică în jurul anului 1864 având la acea vreme 67 de familii romano-catolice.
Și uite, cu pași mărunți ne apropiem de finalul acestei călătorii a noastre prin istoria comunei care anul acesta împlinește 100 de ani de la schimbarea denumirii localității din Otlaka în Grăniceri.
Este fascinant să vezi o comună modernizată dar care nu și-a pierdut tradițiile și obiceiurile, este fascinant să vezi cum administrația locală, cu Biserica și Școala conlucrează pentru ca generațiile de elevi să își facă un ros în viață, chiar dacă se stabilesc în marile metropole totuși sufletul lor își are rădăcini în acest colț de rai, venind la părinți sau bunici de sărbători, deschizându-le o ușa și întrebându-i ca în romanță „ce te doare măicuță!”
Încheiem mica noastră incursiune istorică, aducând un pios omagiu tuturor locuitorilor care nu mai sunt în această comună Grăniceri și dorindu-vă tuturor dar și Comunei Grăniceri, acum la 100 de ani, un călduros LA MULȚI ANI!
LA MULȚI ANI GRĂNICERI !
Primar Petru-Claudiu Batrânuț
Pr. iconom stavrofor Adinel Popovici
Dir. prof. drd. Paul Krizner
Ce ai mai putea să adaugi după aceste minunate cuvinte revărsate din inimile unor oameni atât de speciali. Decât, LA MULȚI ANI, GRĂNICERI!
Sorin Ghilea
Sursa: ARQ
