Un șofer posibil drogat a fost implicat într-un accident la Mândruloc

Stire 13.11.2023 0 comentarii


Un șofer care ar fi condus sub influența drogurilor a fost rănit intr-un accident produs la Mândruloc.

În dimineața zilei de 12 noiembrie, în jurul orei 8:15, un tânăr de 21 de ani, din județul Constanța, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 7, dinspre Arad spre Lipova, în localitatea Mândruloc, a părăsit partea carosabilă, a intrat în coliziune cu un cap de pod, după care a fost proiectat într-un stâlp de electricitate.

În urma accidentului, tânărul a fost rănit, fiind transportat la spital pentru evaluarea stării și acordarea de îngrijiri medicale. Nu a fost testat la fața locului, urmând a-i fi recoltate probe biologice în vederea stabilirii consumului de alcool și/sau droguri.

În secția UPU, asupra tânărului au fost găsite mai multe recipiente cu substanțe susceptibile a fi droguri, acestea fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier, urmând a fi luate măsurile legale care se impun.


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine