Stire 08.01.2021 ⋅ 0 comentarii
Gail Halvorsen, pilotul american ce era cunoscut şi iubit de copiii germani la sfârşitul anilor 1940 şi primise apelativul de "Candy Bomber", şi-a revenit după infecţia cu noul coronavirus, conform unui anunţ făcut de fiica sa, transmite vineri DPA, citat de Agerpres.
Halvorsen, care trăieşte în statul american Utah şi a împlinit recent venerabila vârstă de 100 de ani, are încă o tuse dar altfel "se simte foarte bine", a anunţat joi fiica sa, Denise Williams.
"A revenit aproape complet la starea lui normală", a mai susţinut ea, adăugând că este recunoscătoare pentru toate mesajele cu urări de însănătoşire grabnică primite, dintre care multe din Germania.
Gail Halvorsen a devenit celebru la câţiva ani după sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial când trupele sovietice au blocat accesul terestru în Berlinul de vest.
Din iunie 1948 până în mai 1949, piloţi americani şi britanici au executat aproape 280.000 de misiuni de aprovizionare a populaţiei berlineze pe calea aerului. Printre provizii, Gail Halvorsen a avut ideea să strecoare şi dulciuri pentru copii, iar în scurt timp pilotul american avea să devină imaginea programului aliat de spargere a blocadei sovietice Berlin Airlift.
Ideea i-a venit după ce s-a întâlnit cu un grup de copii adunaţi în spatele unui gard de sârmă ghimpată la aeroportul berlinez Tempelhof. Pilotul american le-a dat gumă de mestecat şi pentru că i-a văzut pe copii că... vezi mai mult
Sursa: Glasul Cetății