Stire 26.04.2022 ⋅ 0 comentarii
Executivul de la Berlin a aprobat luni o modificare legislativă care va permite Guvernului să devină proprietar al companiilor din energie, ca o măsură de ultimă instanţă pentru asigurarea aprovizionării în eventualitatea unei situaţii de urgenţă, transmite Reuters.
Germania, puternic dependentă de energia din Rusia, a prezentat luna trecută un plan de urgenţă pentru gestionarea aprovizionării cu gaze, pe fondul înrăutăţirii relaţiilor cu Kremlinul, în urma invadării Ucrainei şi a sancţiunilor impuse de Occident. A fost primul pas dintr-un plan în trei faze, care ar putea duce la raţionalizarea energiei, acordându-se prioritatea gospodăriilor şi infrastructurii critice, cum ar fi spitalele.
"Preţurile sunt ridicate, incertitudinile sunt ridicate, iar riscurile sunt inevitabile. Prin urmare, trebuie să fim pregătiţi pentru înrăutăţirea situaţiei", a explicat ministrul Economiei, Robert Habeck.
Modificarea legislativă va permite Guvernului, care vrea să reducă dependenţa de importurile din Rusia, să plaseze companiile din energie sub administrare specială, dacă este ameninţată securitatea energetică. Deja strategia a fost aplicată în cazul Gazprom Germania. Recent, ministrul Economiei a anunţat că Gazprom Germania, afacerea din domeniul tranzacţionării, stocării şi transportului energiei abandonată de Gazprom, va fi transferată la Autoritatea de Reglementare în Energie din Germania (Bundesnetzagentur).
Habeck a dat asigurări că securitatea aprovizionării este în prezent garantată, într-o perioadă de criză a legăturilor energetice dintre Germania şi Rusia, în urma invadării Ucrainei. Bundesnetzagentur va prelua controlul până pe 30 septembrie 2022, va putea înlocui directorii şi face noi angajări.
Invadarea Ucrainei a scos la lumină dependenţa importantă a Germaniei de gazul natural importat din Rusia, precum şi de infrastructurile esenţiale (precum rafinării, oleoducte, gazoducte) deţinute de firme ruseşti.
Sursa: realitatea.net