„Unitatea românilor din viitor se sprijină pe conștiința unității românilor din trecut” - Declarația Congresului Studențesc Aniversar de la Putna

Național 17.08.2021 0 comentarii

Reprezentanții studenților români din țară și diaspora au semnat o declarație finală la Congresul Studențesc Aniversar organizat la Mănăstirea Putna. 

Declarația din 16 august 2021 a fost semnată în patru exemplare: unul se va păstra la Mănăstirea Putna, altul la Patriarhia Română, al treilea la Academia Română, iar ultimul va rămâne la reprezentantul studenților participanți la seria de manifestări „Serbarea de la Putna – 2021. Continuitatea unui ideal”, informează Basilica.ro.


Text integral:

Declarația Congresului Studențesc Aniversar din 16 august 2021

Noi, tinerii români de pretutindeni, din țară și din afara granițelor țării, ne-am întâlnit în 15 și 16 august 2021, în locul sfânt al Mănăstirii Putna, să aducem cinstire celor ale căror mâini și suflete au plămădit în 1871 Prima Serbare a Românilor de Pretutindeni și Primul Congres al Studenților Români de Pretutindeni, spre afirmarea idealului unității poporului român.

În pregătirea manifestărilor din 1871, Comitetul provizoriu pentru Serbarea de la Mănăstirea Putna scria în apelul său către românime că „deși desfăcuți unii de alții în privința politică, ne unește totuși aceeași limbă, aceleași obiceiuri și datine, aceeași religiune și credință politică și socială, de la Tisa pân’la Marea Neagră, de la Nistru și pân’la Balcani.”

Același ideal din 1871 l-au reamintit în istorie generațiile de la 1904, 1926, 1957, 1966, 1992, 2004, 2007, 2011, prin serbări naționale desfășurate la mormântul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare.

În anul 2021, a venit rândul nostru să înțelegem importanța idealului unității și să îl ducem mai departe, conștienți că, așa cum scriau Nicolae Teclu și Mihai Eminescu, „nici o piedică nu ne mai stă în calea scopului nostru decât doar propria noastră neglijență și ne-voință”.

Astfel, după 150 de ani, noi, în numeroase ateliere de lucru care s-au desfășurat online înainte de aceste zile aniversare, am reflectat la istorie, am analizat prezentul și am gândit cum poate fi construit viitorul.

Secțiunile au fost: Istorie și Identitate națională; Libertate, justiție și sistem politic; Românii de pretutindeni; Educație, artă și cultură; Economie, fiscalitate, antreprenoriat, energie, agricultură și mediu; Familie, muncă, politici sociale; Sănătate; Credință și teologie.

Fiecare grup de lucru a realizat zeci de pagini de concluzii în domeniul său de analiză, însă, în această Declarație, considerăm potrivit să exprimăm principiile esențiale pe care le-am desprins din analize și care considerăm că fac parte din fundamentele prin care fiecare generație își aduce contribuția sa la continuarea idealului unității românilor de pretutindeni.

Ele consună cu principiul unității culturale ca bază a unității naționale care a fost expus în 1871.

Principii pentru continuitatea idealului unităț­ii românilor de pretutindeni

ISTORIE

Cea mai profundă temelie a unității noastre ca popor este cea pusă de Dumnezeu. Suntem fii ai maicii România pentru că Tatăl Ceresc ne-a sădit în acest popor.

Istoria noastră reprezintă stâlpii pe care este zidit edificiul civilizației românești. Cu puncte luminoase sau mai puțin luminoase, ea ne arată devenirea noastră. Istoria noastră este singura pe care o avem și, mai ales, singura pe care putem construi. Preocuparea de a ne înțelege identitatea trebuie să fie necontenită, căci doar cunoscând trecutul putem păși conștient spre viitor.

IDENTITATE

Suntem un trup creat din țărâna pământului românesc și însuflețit de credința unui rost pe care îl avem. Suntem o casă zidită de generațiile anterioare, în care fiecare nouă generație este chemată să fie conștientă că trăiește în casa patriei sale. Această conștientizare dă naștere respectului, recunoștinței și dragostei față de înaintași, unindu-ne în cuget și-n simțire cu ei.

RESPONSABILITATE

Unitatea românilor din viitor se sprijină pe conștiința unității românilor din trecut, iar generația prezentă este liantul.

Să nu uităm îndemnul marelui patriot bucovinean Doxaki Hurmuzachi, care a scris copiilor lui și tuturor românilor în testamentul său din 1857: „să nu uitați că aveți de împlinit trei datorii mari și sfinte, pentru care veți răspunde în fața lui Dumnezeu, înaintea oamenilor și a urmașilor noștri. Aceste trei datorii sunt: patria, limba și biserica.”

EDUCAȚIE

prin oameni educați, cu dragoste de țară și curajoși, s-a realizat România, ca stat. Și doar prin

oameni educați, cu dragoste de țară și curajoși, își va continua existența ca stat. De aceea, avem responsabilitatea să educăm, în primul rând, în România și pentru România. Iar educația să trans- mită spiritul românesc, întemeiat pe repere clare și capabil de sinteze istorice majore.

LIBERTATE

Reflexia asupra libertății include cadrul juridic, dar îl depășește, fiind o problemă de viață pentru fiecare om care vrea să trăiască demn.

Libertatea este un dar de la Dumnezeu, înscris în firea umană. Ea își are sensul în realizarea unității armonioase între om și întreaga existență. De aceea, ea se pierde prin corupția spirituală, care precede alte forme de corupție, și prin folosirea ei împotriva sinelui și a aproapelui. Libertatea crește în omul onest și crește prin folosirea ei conform scopului său.

ROMÂNII DE PRETUTINDENI

Ca un părinte care este dator să poarte de grijă copilului, tot astfel România, ca Patria-mamă, are o datorie absolută față de regiunile istorice de lângă granițe și față de diaspora.

România are responsabilitatea menținerii legăturii lingvistice și culturale cu românii de pretutindeni. România trebuie să valorifice toate posibilitățile și șansele prin care putem face un pas înainte în a-i aduce pe copiii săi acasă și a reîntregi familia națională.

ECONOMIA ÎN SPRIJINUL OMULUI

Capacitatea de a crea bunuri și servicii este forma cea mai simplă prin care intrăm în legătură unii cu alții. Prin ea se poate exprima concret sprijinirea semenilor. Ca urmare, suntem datori să facem autostrăzi ale iubirii exprimate prin fapte concrete care nu doar să treacă Munții Carpați, ci să și unească prin responsabilitate, muncă și efort sufletele românilor, oriunde trăiesc.

Prin bunuri și servicii se construiește nu doar economia și societatea prezentului, ci și un liant patrimonial văzut între românii care au fost, care sunt și care vor fi.

SĂNĂTATEA

Ocrotirea vieții trebuie să fie permanent prezentă în preocupările noastre, căci fiecare om are o valoare supremă, un sens și o misiune în familia sa, în țara sa, în lumea întreagă. Unitate în această privință înseamnă și un sistem național de sănătate funcțional, dar și preocuparea onestă a fiecăruia față de binele celui de lângă noi, de la concepție până la moartea naturală.

Să tratăm suferința altuia cu empatie și dragoste, să respectăm demnitatea condiției umane și să îi privim pe cei bolnavi ca persoane integrale, nu prin prisma afecțiunii lor.

Este benefic să ne însușim cuceririle medicinei, este necesar să o facem păstrând dragostea față de semeni și respectând libertatea de conștiință a personalului medical și a pacienților.

EGALI ȘI COMPLEMENTARI

Egalitatea și unitatea dintre oameni decurg din faptul că suntem creația lui Dumnezeu.

Unitatea noastră se clădește și prin complementaritatea vocațiilor noastre: să nu opunem domenii diverse, ci să cultivăm darul personal al fiecăruia ca mijlocul prin care putem lucra binele în comunitate, un bine de care întreaga comunitate are nevoie. Agricultura și cercetarea științifică, credința și arta, sportul și politica și toate celelalte domenii de preocupări și activitate nu sunt menite să ne divizeze prin diferențierea dintre ele, ci să ne unească prin roadele practicării lor cu onestitate față ... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine