Stire 08.10.2020 ⋅ 0 comentarii
Doi bărbaţi sunt cercetaţi penal după ce au fost prinşi la volan fără permis de conducere, iar unul dintre ei consumase şi alcool înainte.
Polițiștii Postului de Poliție Șiria au depistat, ieri, 7 octombrie 2020, un bărbat de 39 de ani, din Șiria, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ștefan cel Mare, din localitate, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, în urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o îmbibație alcoolică de 0,63 mg./l. alcool pur în aerul expirat, fiind dispusă recoltarea de probe biologice. Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii de infracțiuni la regimul circulației rutiere.
La data de 7 octombrie 2020, polițiștii Biroului de Ordine Publică au depistat în flagrant, un bărbat de 38 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autotuism pe strada Griviței din municipiu, fără să dețină permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză, polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală.
Sursa: ARQ