Stire 16.09.2020 ⋅ 0 comentarii
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a făcut referire în primul său discurs privind Starea Uniunii Europene la solidaritatea europeană dovedită de România în cadrul crizei provocate de pandemia de coronavirus și a făcut un apel la construirea unei Europe a sănătății.
Șefa executivului european și-a început discursul anual privind SOTEU cu un omagiu adus doctorilor și personalului medical, manifestându-și aprecierea pentru medicii români care au tratat pacienți în Italia, una dintre cele mai puternic afectate țări în momentul în care Europa era epicentrul pandemiei COVID-19.
“În aceste ultime șase luni am demonstrat cât de puternic este spiritul european Un virus de o mie de ori mai mic decât un fir de nisip a arătat tuturor cât de delicată și de fragilă este viață și a arătat limitele unui model care pune bogăția în fața bunăstării. Este momentul ca Uniunea să arate calea, să iasă din această fragilitate și să meargă către o nouă vitalitate“, a spus ea, în debutul discursului său.
Președint Comisiei Europene a subliniat că principala sa prioritate este ca Uniunea Europeană – statele, instituțiile și cetățenii – să treacă împreună prin această încercare, deoarece Europa trebuie să continue să protejeze viețile oamenilor și bunurile lor. Astfel, ea a oferit multiple exemple ale măsurilor europene menite să răspundă la această pandemie
“Când statele membre au închis granițele, noi am creat coridoare verzi Când unele țări au introdus blocaje la export pentru unele echipamente medicale critice, noi am oprit acest lucru. Prin Mecanismul nostru de protecție civilă, doctori din România au tratat pacienți în Italia, Letonia a trimis echipamente în alte țări”, a spus ea.
Amintim că România a trimis în luna aprilie o echipă de 18 medici și asistenți medicali în regiunea Lombardia, cea mai afectată din Italia de pandemia de coronavirus, pentru a sprijini personalul medical din Italia în lupta împotriva virusului SARS-CoV-2. De asemenea, România a fost prima țară din UE care a găzduit rezerva strategică medicală a Uniunii. “Și am reușit asta fără să avem competențe exclusive. Astfel, pentru mine este limpede că trebuie să construim o puternică Europă a sănătății”, a subliniat șefa Comisiei Europene. În discursul său, von der Leyen s-a referit și la seceta care a afectat culturile agricole din România. Ursula von der Leyen susține miercuri primul său discurs privind Starea Uniunii Europene în timpul celei mai grave crize din istoria UE. În contextul pandemiei de COVID-19 și a crizei economice, eurodeputații trec în revistă realizările obținute până în prezent de Comisia condusă de von der Leyen.
În prima sa dezbatere privind Starea Uniunii Europene, Ursula van der Leyen prezintă activitatea Comisiei pentru a atenua criza economică și sanitară provocată de CODVI-19 și va prezenta viziunea sa privind redresarea economică, lupta împotriva schimbărilor climatice și situația din vecinătatea Europei. Liderii grupurilor politice evaluează activitatea Comisiei și își exprimă opiniile cu privire la prioritățile Comisiei pentru 2021. Dezbaterea privind Starea Uniunii Europene reprezintă un moment-cheie pentru a demonstra responsabilitatea Comisiei Europene față de reprezentanții UE aleși în mod democratic. Discuțiile se concentrează asupra unor aspecte importante precum redresarea socială și economică, schimbările climatice, șomajul în rândul tinerilor și migrația. Acest eveniment anual este semnificativ pentru a promova o Uniune mai transparentă și mai democratică. Reprezintă o oportunitate de a aduce Uniunea Europeană mai aproape de cetățenii săi, evidențiind principalele puncte de acțiune și provocările din anul respectiv. Drepturile cetățenilor și procesul democratic stau la baza acestei dezbateri plenare unice. Prima dezbatere privind starea Uniunii a avut loc la Strasbourg la 7 septembrie 2010, alături de președintele Comisiei în acel moment, José Manuel Barroso.
Sursa: www.caleaeuropeana.ro
Sursa: ARQ