U.V.V.G., DIN NOU ÎN AFRICA DE NORD

Stire 06.11.2023 0 comentarii


Reprezentanții Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, Flavius Sabău și Laviniu Tripa, au pornit, în ultima săptămână a lunii octombrie, într-o călătorie în Maroc și Tunisia, la târgurile de educație internaționale, organizate în Rabat și Casablanca (Maroc), precum și în Tunis (Tunisia).

În cadrul acestor evenimente, sub egida „Study in Romania”, inițiativă a Consiliului Național al Rectorilor, reprezentanții U.V.V.G. au prezentat oferta educațională a facultăților noastre, alături de reprezentanți ai altor universități din România, Italia, Irlanda, Polonia, Lituania, Turcia și SUA.

Prima oprire a fost în Rabat, capitala Marocului, la International Education Fair, unde echipa noastră a fost felicitată de Ambasadorul României în Regatul Maroc, Excelența Sa, dna Maria Ciobanu.

 În Casablanca, alături de doamna Cătălina-Iulia Pânzaru, Consul general al României în Maroc, o prietenă și colaboratoare dragă a U.V.V.G., viitorii studenți marocani au făcut cunoștință cu echipa noastră, care le-a prezentat oferta educațională.

 În capitala Tunisiei, la Tunis, lui Favius și Laviniu li s-a alăturat un alumni (absolvent) al Facultății de medicină, care acum profesează în Mannheim, Germania. Excelența Sa, ambasadorul României în Tunisia, dl. Constantin Tudor a salutat echipa noastră și a onorat cu prezența dumnealui standul U.V.V.G.

La sfârșitul unei săptămâni plină cu întâlniri și evenimente, cel mai frumos sentiment, pe care echipa noastră l-a împărtășit la întoarcerea acasă, este revederea cu foștii studenți, realizați profesional și mândri să povestească din experiențele lor celor care sunt la momentul luării uneia din cele mai importate decizii din viață.


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine