Național 11.08.2020 ⋅ 0 comentarii
Veteranul de război, general de brigadă în retragere Alexandru-Roland Basacopol a fost vizitat la împlinirea venerabilei vârste de 95 de ani de către reprezentanți ai Direcției calitatea vieții personalului, în cadrul proiectului ”Acasă la Veterani”.
”La un moment dat, datorită serviciului tatălui meu, am fost nevoiți să ne mutăm la Roman, localitatea natală a mamei. Tatăl meu, Basacopol Atanasie, era ofițer de carieră și fusese mutat la ordin la Arsenalul Armatei din acest oraș, având gradul de căpitan. A luptat în Primul război Mondial, în zona Ardealului și pentru faptele de vitejie de care a dat dovadă a fost decorat cu Medalia Coroana României.
Am urmat studiile primare în Roman și, pentru că eram fiu de ofițer și datorită tradiției am urmat tot cariera militară. Astfel, am absolvit Liceul Militar Gl. Macarovici din Iași, iar apoi Institutul Medico-Militar din București. Ulterior am fost repartizat la Regimentul de Infanterie din Turnu Măgurele.
În anul I, în urma unui ordin al Mareșalului Antonescu, toți elevii din școlile militare de ofițeri trebuiau să intre în stare de luptă, odată cu aceștia intrând și noi cei de la Medicină. Era perioada dinaintea Zilei de 23 August, când încă nu întorsesem armele. Dar a venit și acea zi când nemții au început să bombardeze capitala, iar eu am fost repartizat la Spitalul Militar care devenise Spital de linia I. La vremea respectivă Institutul Medico-Militar era în cadrul spitalului. Am văzut mulți oameni cu răni grave, mutilați, dar cu voia lui Dumnezeu am reușit să trecem peste greutățile cauzate de anumite lipsuri de echipamente și materiale sanitare și să salvăm viețile ostașilor răniți.
După război și după absolvirea facultății, la un moment dat m-am îmbolnăvit de TBC și, astfel, am fost nevoit să trec în rezervă, fiind clasat inapt medical. Ca urmare a bolii de care am suferit, m-am hotărât să mă specializez în pneumoftiziologie și am lucrat la Institutul Nasta, apoi am reușit să pun bazele înființării spitalului Sf. Ștefan din București, unde am fost director timp de 32 de ani și medic primar-șef de secție.
Am lucrat c... vezi mai mult
Sursa: Glasul Cetății