Veteranul de război Gheorghe Popescu, aniversat la împlinirea vârstei de 101 ani

Național 21.10.2020 0 comentarii

Un alt veteran de război, o altă fericită aniversare. Căpitanul în retragere Gheorghe Popescu, veteran de război, a fost vizitat la împlinirea venerabilei vârste de 101 ani de reprezentanţi ai Centrului Militar Judeţean Argeş, în colaborare cu Direcţia Calitatea Vieţii Personalului şi administraţia Primăriei Bogați, întâlnirea având loc în cadrul proiectului ,,Acasă la veterani”.

Căpitanul în retragere Popescu Gheorghe, născut la 20.10.1919, decorat cu ,,Crucea Comemorativă a celui de-al Doilea Război Mondial 1941-1945” i-a primit cu foarte mare bucurie în suflet și a povestit câte puțin din amintirile cu care a rămas după acele perioade crâncene.

 A început războiul în campania din Odessa, acolo unde a fost rănit în anul 1941. După spitalizare și refacere a urmat cursurile școlii de gradați, la finalul căreia a fost avansat la gradul de sergent. Își amintește cu mândrie că a instruit două contingente de recruți cu care, ulterior, a luptat la Cotul Donului. 

Cu lacrimi în ochi a povestit veteranul despre cele trăite în război:”La Odessa a căzut în luptă căpitanul care ne comanda precum și alți ofițeri. Am rămas orfani, dar au venit alți ofițeri, alți sortiți ai morții. Care am avut zile am scăpat, ne-a ținut Dumnezeu sănătoși. Cu timpul ne-am obișnuit și nu ne mai speriam de bombele care cădeau asupra noastră. Moartea era în fiecare proiectil în parte”. 

Luptele de la Odessa, Cotul Donului și din Cehoslovacia l-au întărit și i-au dat putere să se întoarcă acasă după terminarea Războiului. 

Și-a amintit și a și povestit domnul Gheorghe Petrescu și despre drumul revenirii acasă. 

”Fiecare cum a putut, pe jos, mulțumiți că am scăpat cu viață, ne grupam câte doi, trei, mai mâncam, mai răbdam”. Mărturiseste cu durere în suflet cum simțea, la acele vremuri, că moartea era la orice pas... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine