Național 23.06.2020 ⋅ 0 comentarii
Adevăraţii învingători nu sunt cei care ajung în vârf, ci cei care ajung cel mai departe pe drumurile cele mai rele!
„Când eram pe front, cel mai greu a fost cu gerul și foamea. Am fost încercuiți o săptămână, izolați de unitatea noastră, fără mâncare, fără apă... mâncam zăpadă ca să supraviețuim. Era sfârșit de noiembrie 1942, în apropiere de poalele munților Caucaz.”
În acest fel și-a început povestea domnul Ștefan Ceauș, veteran de război, în vârstă de 99 de ani. Aștepta de multă vreme să-i scrie cineva povestea, ca amintirile unui supraviețuitor, povestesc reprezentanții Direcției calitatea vieții personalului.
„S-a spart frontul și am reușit să ieșim din încercuire, mai multe unități au reușit să scape printre care și a mea. Eram într-o companie de cercetare și eram în față când ne-au atacat rușii. Ne-am retras pe dealuri, înspre trupele noastre, dar nu i-am mai găsit; erau doar urme pe zăpadă ce anunțau direcția de retragere. Locotenentul meu mi-a ordonat să mențin poziția până vine agentul de legătură cu noi ordine. Agentul a fost rănit și n-a mai putut veni; la fel și locotenentul. Noi am rămas izolați de plutonul nostru în noiembrie 1942, 4 mașini cu militari din Compania vânători de munte purtată, din Batalionul specialități moto. Rușii se apropiau din vale, i-am văzut la nici 300 de metri de noi, urcau pe firul văii spre un platou mic. Când am văzut situația aceasta, mi-am luat inima în dinți și le-am spus camarazilor, măi fraților, hai să încercăm să fugim, să găsim vreo breșă, să nu ne prindă rușii și să cădem prizonieri. Și am plecat cu mașinile, eu în față, deoarece eram șofer cu experiență de dinainte de război și păstrând distanța de 50 de metri între noi, întrucât se tot bombarda. Am luat-o prin locul unde zăpada era mai puțin înnegrită deoarece nu loviseră încă proiectilele inamicului, însă un proiectil de artilerie mi-a lovit camionul în partea din spate, a distrus două cauciucuri și tot ce era lemn pe șasiu. A rămas doar mașina cu scheletul metalic și cabina. Când am fost atins de bombă, am văzut mult fum, dar eram cu piciorul pe accelerație și motorul mergea așa că am continuat, celelalte trei mașini mă urmau. După mai mult de 5 km am dat de Batalionul infanterie moto.”, a povestit veteranul celor care l-au vizitat.
Din cauza restricțiilor impuse de autorități pentru prevenirea și limitarea răspân... vezi mai mult
Sursa: Glasul Cetății
