Local 18.10.2019 ⋅ 0 comentarii
S.C. Gospodărirea Comunală S.A. (GCA), în parteneriat cu Primăria, organizează o nouă ediție a Târgului de Adopție Canină. Acțiunea va avea loc sâmbătă 2 noiembrie, între orele 10-13 în Parcul Chinologic din Subcetate lângă Activ Club, pe strada Infanteriei nr. 4.
Persoanele interesate să participe la cea de a X-a ediție a târgului, pentru a adopta un căţel trebuie să aibe asupra lor actul de identitate pentru completarea documentelor de adopţie.
„Acest eveniment este organizat pe plan local împreună cu partenerii noștri «Scoala dresaj canin NIKARAD», Asociația Chinologică Română Arad și Denceff Costel și are ca scop informarea și conștientizarea populației cu privire la importanța vaccinării, sterilizării și adopția câinilor, cât și a efectelor negative ale abandonului, responsabilitate și necesitatea acțiunii în unitate”, susține Tiberiu Nicolae Ciul, directorul general al GCA.
Cei interesați să adopte un prieten patruped sunt invitați de reprezentanții GCA, de luni până vineri între orele 9:00 – 15:00 la Adăpostul de Câini fără stăpân, situat în municipiu, pe Calea Bodrogului FN, lângă aeroport.
Sursa: ARQ