(VIDEO) Protest al refugiaților ucraineni, la Arad, înainte de 9 mai

Stire 09.05.2022 0 comentarii


La protestul de ieri (n.r. - împotriva războiului declanșat și susținut de Rusia) au participat cam 70 de persoane din Ucraina, majoritatea, mame cu copii, mai mari, mai mici, care încearcă să se integreze în societatea aradeană.

Sunt oameni care și-au părăsit țara, căminul, de multe ori oamenii dragi și au fugit din calea morții, în încercarea de a-și salva copiii, în timp ce Putin, nepăsător la tragediile pe care le-a provocat, organizează marșuri triumfaliste.

Mamele protestau pe marginea drumului, copiii (supravegheați de câteva mame) se jucau în parcul din Aradul Nou, care, ironia sorții, are în centru obeliscul dedicat eroilor sovietici care „ne-au eliberat” și pe noi la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, așa cum „îi elibereaza” acum și pe ucraineni. Se poate vedea și în zilele noastre cât e de benefică „pacea rusă”.


 

fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine