Vin sărbătorile, cum facem să petrecem, dar să ținem virusul la distanță

Stire 27.10.2020 0 comentarii


Se apropie sezonul Sărbătorilor și vestea proastă este că majoritatea tradițiilor care le însoțesc, mesele în grup și distracția de interior, cu ventilație proastă, lungile ore de contact apropiat cu alte persoane, sunt și pe lista scurtă a factorilor de risc în contaminarea cu COVID.  Vestea bună este că există încă o mulțime de activități cu grad de risc redus pentru familie și prieteni, după cum arată o trecere în revistă a opiniilor exprimate de experți.

Mai puțini invitați, mai mult aer, mai puține riscuri

Cele mai recomandate și evidente sunt reducerea numărului de invitați și mutatea unora dintre momente festive afară sau în spații mai largi, astfel încât se avem și o aerisire mai bună, și distanțare, potrivit unui sondaj făcut de Bloomberg în rândul unor epidemiologi și specialiști în domeniul sănătății.

Numărul celor care se adună la o reuniune sau petrecere este elementul cheie în limitarea răspândirii virusului. Ca să vă dați seama cât de mare este riscul, gândiți-vă doar că dublarea numărului de invitați face ca riscul de transmitere a virusului să crească de aproximativ patru ori.

O variantă alternativă, în cazul în care nu vă puteți decide să scurtați lista de invitați la "strictul necesar" este să organizați mai multe mici reuniuni, în locul uneia mari. Evident, nu e cea mai bună opțiune, dar nici cea mai proastă, din punct de vedere al riscurilor. 

Aerisirea permanentă a încăperilor este și ea extrem de eficientă și, din păcate, deseori ignorată, mai ales în sezonul rece, din motive de disconfort sau pentru a economisi combustibil. 

Un alt sfat extrem de simplu, venit din partea Organizației Mondiale a Sănătății, este planificarea sosirilor, astfel încât să reducem riscul ca mai mulți oameni să stea aproape unii de alții la intrare. De asemenea, evităm și misiunea ingrată de a le solicita să aștepte.

Precauțiile exagerate se pot dovedi inutile  

Pe de altă parte, unii dintre specialiștii consultați de Bloomberg atrag atenția că nu trebuie să cădem nici în extrema cealaltă, a precauțiilor exagerate. Impunerea unor restricții dure, la nivel regional sau național, este din start un factor de stres social extrem de puternic, așa că nu are rost să ne impunem și la nivel personal măsuri suplimentare, mai ales la modul empiric.

Indiferent din ce direcție vine restricția pentru activități cu un grad de risc minor, în special plimbările în aer liber și activitățile fizice, duce rapid la instalarea oboselii prin izolare și inactivitate.

La final, ca sfat general, orice aveți de gând să organizați de sărbători, după ce v-ați făcut planurile, mai treceți odată peste ele și întrebați-vă ce alternative ar fi și mai sigure. 

Sursa: realitatea.net


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine