Stire 12.04.2022 ⋅ 0 comentarii
Un om gospodar întotdeauna mai are câte ceva de făcut prin ogradă și niciodată nu va spune „e destul cât am făcut”, chiar dacă casa lui este ca o floare. Același lucru se întâmplă și în comuna Vinga, pentru că și acolo este un om gospodar, un om care mereu are ceva de făcut pentru comună. Primarul Ioan Sorin Negrei este unul dintre cei mai gospodari primari din județul Arad și nu este o simplă laudă la adresa primarului, pentru că indiferent ce am spune noi, realizările și faptele lui vorbesc de la sine despre tot ceea ce a realizat de când este edilul comunei.
A reușit încă din primul mandat nu numai să aducă administrația locală la zi din punct de vedere financiar, dar a reușit să facă și investiții majore în comună și iată că astăzi Vinga este una dintre cele mai frumoase comune din județul Arad și nu de puține ori este dat exemplu pozitiv în județ. Desigur că încă mai sunt obiective de realizat, ca în orice comună dar pas cu pas și proiect după proiect, cu toate vor duce la modernizarea comunei.
În urmă cu câteva zile am ajuns din nou la Vinga și am rămas surprins să văd că se lucrează pe mai multe fronturi la diverse obiective fie că e vorba de grădiniță, dispensar sau drumuri, obiective cu finanțare din buget local sau fonduri externe. Alte obiective au fost de curând finalizate iar altele sunt în stare de proiecte depuse ce își așteaptă finanțarea.
Un tur al comunei
Am făcut un tur al comunei împreună cu primarul Sorin Negrei, atât în Vinga cât și în localitățile aparținătoare pe la fiecare obiectiv în parte. „Chiar dacă a fost o perioadă grea, iată că noi ca administrație am reușit în ultima perioadă să finalizăm mai multe investiții în comună, așa cum sunt de exemplu grădinița cu program normal din Vinga, Căminul Cultural din Mailat, Remiza de Pompieri din Mailat, vestiarele la terenul de fotbal din Mailat și Vinga, unde pe lângă vestiarul renovat exterior am făcut și o reparație la gardul împrejmuitor. Mai avem de lucru la grădinița cu program prelungit care este în curs de renovare și modernizare. Tot la Vinga, suntem pe ultima sută de metri cu programul de atribuire a locurilor de case pentru tinerii din comună. În curând vom putea începe atribuirea a aproximativ 88 de locuri de case prin legea 15, fiecare parcelă fiind cu o suprafață între 500-600 metri pătraţi. De asemenea și la Mănăștur vom atribui aproximativ 30 locuri de case prin legea nr. 15, tot persoanelor cu vârsta între 18 și 35 ani, care vor trebui să îndeplinească binențeles anumite condiții, conform legii.
Dacă e să vorbim despre P.N.R.R., avem intenția de a depune solicitări/proiecte pentru construirea unei piste de biciclete de aproximativ 3 km cu un traseu bine stabilit cu plecare din DN69 – SC Narcise SRL – până la Primărie, apoi achiziționarea unui microbuz electric pentru elevi și construirea a două stații de încărcare pentru mașini electrice din care una va fi la Primărie. Canalizarea este un alt obiectiv în curs de execuție, mai avem de realizat aprox 12 km și o extindere la stația de epurare. Avem un proiect pe asfaltări care este în derulare (8,5 km străzi din care mai avem de realizat aproximativ 2,5 km). Desigur că vom asfalta și celelalte străzi odată ce canalizarea va fi terminată, pentru că trebuie să fie asfalt peste tot în comună. La Mănăștur avem în lucru grădinița PN, o reabilitare totală unde avem două săli de grupă pentru copii, precum și toate utilitățile, apoi tot acolo la Mănăștur avem și o sală pentru adunări cu sătenii și un birou pentru taxe și impozite, unde ori de câte ori este nevoie, se vor deplasa angajații noștri pentru a veni în sprijinul localnicilor, astfel încât să nu fie nevoiți să vină la Primărie pentru a-și plăti impozitul. Sunt oameni în vârstă care nu se pot deplasa prea ușor, de aceea am venit în sprijinul lor cu un astfel de birou. Și la Mailat la fel, este un birou pentru taxe și impozite care va fi utilat cu mobilier, astfel încât să nu mai punemm pe drumuri oamenii vârstnici. Și tot la Mănăștur, avem în reabilitare și dispensarul uman, care va fi modernizat în totalitate, precum și un apartament pentru medic, în caz că rămâne peste noapte. Mă bucură faptul că pot realiza și aici investiții frumoase pentru că este satul unde am copilărit. La Mailat, am terminat lucrările la școală, unde am avut o reabilitare totală finalizată în 2019. De curând am finalizat lucrările de reabilitare la Căminul Cultural din Mailat, apoi am finalizat și Remiza de Pompieri și mai mult, acolo am construit și o terasă în curte. Acum se lucrează la repararea prin pietrire a unor străzi din Mailat pentru a se putea circula cu ușurință pe ele, dar în momentul când obținem finanțare vor fi asfaltate. Ca proiecte de viitor avem depuse la P.N.I. – Anghel Saligny două proiecte de modernizare străzi și un proiect de extindere rețea gaze naturale la Mănăștur și Mailat. Este o necesitate tot mai stringentă și intoducerea gazului pentru că fiecare familie își dorește un confort sporit în gospodărie. Mă bucură faptul că în ultima perioadă, pe raza comunei noastre s-au înființat mai multe ferme zootehnice, chiar și vegetale, pentru că specificul comunei noastre este cel agricol. Este și un avantaj din punct de vedere al veniturilor la Primărie, dar este și o mândrie pentru noi să vedem că agricultura se dezvoltă din nou. Referitor la cadastrare, pot spune că se lucrează pe Cadastru General, este un proiect câștigat de Primărie pe fonduri U.E. prin ANCPI, care se derulează și până la sfârșitul anului vom avea CF-uri pe intravilan și extravilan în toată comuna Vinga. Pe această cale fac apel la toți cetățenii ca atunci când vor fi anunțați să se prezinte la Primărie să o facă ca să-și verifice poziționarea corectă a terenurilor intravilane și extravilane. Iată că în tot acest timp am reușit să adăugăm câteva investiții frumoase pe lista comunei Vinga, investiții de care vor beneficia toți locuitorii comunei. Punem accent deosebit pe învățământ și infrastructură de aceea am făcut mari investiții în acest sens pentru că ne dorim să avem tineri educați, care să rămână aici, să-și facă un rost și o familie acasă lângă cei dragi, să facă parte din comunitatea noastră. Un mesaj de sărbători. În speranța că întreaga comunitate va fi receptivă și înțelegătoare la toate proiectele pe care Primăria le-a câștigat și le promovează, vrem să transmitem tuturor locuitorilor comunei «Sărbători Pascale binecuvântate alături de cei dragi»”, a declarat primarul Sorin Negrei.