Local 19.09.2019 ⋅ 0 comentarii
CCIA Arad vă propune începând cu 13 octombrie 2019 cursul de MANAGER PROIECT- COD COR 242101.
Cursul se adresează tuturor organizațiilor, instituțiilor sau companiilor private care doresc accesarea unei finanțări din fonduri structurale, de coeziune sau orice finanțare europeană prin intermediul personalului propriu.
Scopul cursului este însuşirea cunoştinţelor şi dezvoltarea abilităţilor de scriere şi management al proiectelor finanţate prin fonduri europene.
“În ultimii ani, piaţa muncii a înregistrat diverse schimbări care au demonstrat că cei care stăpânesc bine o meserie au şanse mai mari în găsirea şi menţinerea unui loc de munca. Una dintre soluţiile care deschide poarta spre piaţa muncii este participarea la programe de formare profesioanlă. În această toamnă propunem arădenilor cursul Manager de proiect, un curs ce abordează aspecte estenţiale referitoare la redactarea, implementarea, coordonarea şi evaluarea de proiecte finanţate din fonduri europene”, a declarat preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad, Gheorghe Seculici.
Dintre beneficiile absolvirii acestui curs, amintim:
“Cursul se va finaliza cu un examen de absolvire, fiecare absolvent obtinând un CERTIFICAT emis de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul Muncii şi Justitiei Sociale”, informează managerul departamentului de formare profesională, Carmen Crişan.
Informații și înscrieri: tel.: 0730.188.299 sau 0257/200.800, e-mail: carmen.crisan@ccia-arad.ro, prof. Carmen Crișan - manager formare profesională.
Sursa: ARQ