Zi decisivă: Majorarea pensiilor cu 40%, în dezbaterea CCR

Stire 25.11.2020 0 comentarii


5 milioane de pensionari sunt cu ochii atintiți către Curtea Constituţională a României. Astazi, judecatorii discută majorarea cu 40% pensiilor. Guvernul reclamă că majorarea pensiilor cu 40 de procente, adoptată de majoritatea parlamentară, este un act iresponsabil care nu ține cont de situația economică, relatează Realitatea PLUS.

Vă reamintim că Guvernul a atatcat la CCR, pe 13 octombrie, rectificarea bugetară care cuprinde și majorarea punctului de pensie cu 40%, și asta după ce PSD a abrogat articolul care prevede majorarea cu 14%.

Reamintim că Parlamentul a votat majorarea pensiilor cu 40%, amendament susținut de PSD la legea rectificării bugetare. De asemenea, potrivit modificărilor făcute în comisiile de specialitate și adoptate de plen, ar trebui majorate și salariile profesorilor din acest an, iar autoritățile locale ar urma să primească mai mulți bani.

Premierul Ludovic Orban a declarat că Guvernul va folosi toate pârghiile pentru a împiedica intrarea în vigoare a legii care prevede majorarea pensiilor cu 40% şi a alocaţiilor, precizând că această măsură nu face altceva decât “să îndrepte România spre incapacitate de plată”.

“De fapt, PSD ce îşi doreşte? Să nu mai poată fi plătite pensiile, să nu mai existe bani ca să poată fi plătite salarii, să nu mai fie bani de investiţii, să nu mai avem bani pentru alocarea către autorităţile locale, să nu mai avem bani pentru chetuielile sociale. Asta vrea PSD şi ăsta este rezultatul în care noi acceptăm decizia unei majorităţi toxice care distruge România încetul cu încetul în fiecare săptămână prin toate aberaţiile de legi pe care le adoptă în Parlament. Nu acceptăm această creştere. Guvernul pe care îl conducem va ataca la Curtea Constituţională această lege, de asemenea, nu vom accepta sub nicio formă aceste majorări fără fundament pentru că nu putem accepta ca destinul Românei să fie pus între paranteze de nişte iresponsabili care îşi bat joc de România. Toate pârghiile constituţionale şi legale pe care le avem la dispoziţie le vom folosi pentru a împiedica intrarea în vigoare a acestei aberaţii economice şi care să permită României să îşi continue cursul firesc, cursul normal”, a declarat Orban, imediat după amendamentele aprobate de PSD.

Punctul de pensie a crescut cu 14% din luna septembrie, potrivit proiectului de rectificare bugetară în vigoare. Cu această majorare de 14% punctul de pensie a ajuns de la 1.265 lei la 1.442 lei, însemnând o creștere cu 177 lei.

Sursa: realitatea.net


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine