Zilele Aradului au început în forță cu Picnic Festival&Târg Estival și ... Bosquito

Local 19.08.2019 0 comentarii

Ediția din acest an a Zilelor Aradului va păstra tradiția de a oferi arădenilor zece zile de sărbătoare, cu manifestări diverse, pe lângă evenimentele consacrate (concerte de muzică ușoară, concerte de muzică populară, spectacole pentru copii, Picnic Festival) organizatorii pregătind un spectacol de operetă, o conferință internațională dedicată împlinirii a 100 de ani de la instaurarea administrației românești în oraș și multe alte surprize. 

Zilele Aradului, ediția 2019, se desfășoară în perioada 16 – 25 august 2019.

 

Trei zile de sărbătoare în cartierul Micălaca

 

Evenimentele dedicate „Zilelor Aradului“ au început în cartierul Micălaca, în Parcul „Regina Maria“ din zona Orizont, unde, începând de aseară și până pe 18 august sunt organizate concerte de muzică ușoară și populară și Târgul Estival. 

Astfel, vineri, 16 august a urcat pe scenă Sara Chiavegato (Vocea României) și Bosquito iar  sâmbătă, 17 august, va urma Mandinga.

Duminică vor urca pe scenă artiști consacrați ai muzicii populare, printre care Carmen Popovici Dumbravă, Stela Botez, Mirela Mănescu, Ovidiu Homorodean. 

 

Picnic Festival&Târg Estival

 

Picnic Festival - un mix format din gastro-show-uri și concerte, este organizat în perioada 16 – 25 august 2019, pe Faleza Mureșului, în parcul cuprins între restaurantul Perla și Belvedere, unde sunt amenajate standuri, unde cunoscuți master chefi din țară vor oferi diverse specialități culinare. 

În aceeași zonă, este montată o scenă în aer liber pentru concerte.

De asemenea, Târgul Estival este organizat, ca și anul trecut, în perioada 16 - 18 august în Parcul „Regina Maria“ din cartierul Micălaca, după care, în perioada 19 - 25 august târgul va putea fi vizitat în Parcul Eminescu. 

 

 Seară de operetă și concerte simfonice

 

Păstrând tradiția de anul trecut, din programul Zilelor Aradului nu va lipsi un spectacol de operetă. De data aceasta, artiștii Operei Naționale Române din Timișoara, corul, orchestra și ansamblul de balet, vor prezenta, în Parcul Reconcilierii Româno-Maghiare, spectacolul „Liliacul“, de Johann Strauss.  

Totodată, Filarmonica de Stat va prezenta un concert extraordinar dedicat Zilelor Aradului, în 20 august 2019, care îl are ca invitat pe Ciprian Rogojan, cunoscut publicului de la concursul „Vocea României“. 

 

Seara muzicii românești și concerte de muzică ușoară

 

Seara dedicată muzicii românești, ajunsă la a treia ediție, va fi organizată în 22 august, în Parcul Reconcilierii și îi are ca invitați pe Cătălin Crișan, Carmen Rădulescu și Gabriel Cotabiță.

În acest an, la Ștrandul Neptun, vor fi organizate două concerte de muzică ușoară, unul sâmbătă 24 august 2019 și unul duminică, 25 august 2019, în închiderea evenimentelor dedicate Zilelor Aradului. 

Sâmbătă, 24 august 2019, vor urca pe scenă  Ștefan Stan, Dorian Popa, Ioana Ignat, Puya, HOLOGRAF.

Duminică, 25 august 2019, ANDRA va aduce în fața publicului un concert de muzică ușoară dar și selecții din spectacolul-eveniment „Tradițional“, lansat anul trecut cu ocazia Centenarului României, un omagiu adus muzicii populare românești. 

Din programul ediției din acest an a Zilelor Aradului mai fac parte, spectacole pentru copii, concursul „Bicicliștii iscusiți“, Parada Costumelor de Poveste prin centrul Aradului, Ziua orașului Pecs la Arad, Noaptea albă a instituțiilor de cultură. 

Zilele Aradului este o manifestare organizată în fiecare an, în preajma zilei de 22 august, ziua în care, în anul 1834, Aradul a fost declarat oraș liber regesc.  

Toate evenimentele sunt organizate de Primăria Municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cultură Arad. 

Ca și anii trecuți, bugetul estimat pentru aceste evenimente este de 1.200.000 lei, sumă aprobată într-o ședință a Consiliului Local Municipal Arad.

 

Ziua oraşului este în 22 august, am păstrat acelaşi principiu, un weekend înainte, unul după, ceea ce face ca în acest an să ne desfăşurăm activitatea în perioada 16-25 august. În primul weekend acţiunile de amploare vor avea loc în Parcul Regina Maria din cartierul Micălaca. Ulterior pe parcursul fiecărei zile vom avea diferite evenimente de la conferinţe la deja tradiţionalul Picnic Festival care va avea loc în fiecare seară pe toată perioada Zilelor oraşului. De asemenea Parcul Reconcilierii rămâne unul dintre punctele de atracţie în care vor avea loc câteva concerte, în special cele de muzică simfonică şi operă. În 22 august, în mod festiv, vom acorda distincţii personalităţilor din oraş şi vom semna înfrăţirea cu oraşul Bethleem, un oraş  pe care foarte mulţi arădeni îl vizitează şi sunt convins că vor fi mândri să le spună celor de acolo că venim dintr-un oraş înfrăţit cu Bethleemul. În România, în momentul de faţă doar Bucureştiul şi Suceava mai au acest statut. În Transilvania, în zona de vest vom fi primul oraş înfrăţit cu Bethleemul. În ultimele trei zile, evenimentele se mută pe ştrandul Neptun. Sperăm să avem vreme bună şi toţi arădenii să se bucure de evenimentele pregătite”, a declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibarţ. 

Una dintre noutăţile acestei ediţii este Kids’Land-ul, un loc unde părinţii şi copiii se vor bucura de un ambient special amenajat pentru lumea celor mici: îşi vor putea face poze, se vor juca, vor putea interacţiona cu mascote care chiar în aceasă perioadă sunt confecţionate şi care avem încrederea că vor fi atrăgătoare. În privinţa celor mari, data de 25 august, duminica ce încheia şirul celor 10 zile de sărbătoare, nu va mai fi dedicată folclorului, ci muzicii uşoare. O avem invitată pe Andra care în recitalul ei va introduce şi piese folclorice.”, a declarat directorul executiv al Centrului Muncipal de Cultură Arad, Dana Andreica.  

 

Programul evenimentelor:

VINERI, 16 august

10.00 – 23.00 - Picnic festival - zona dintre Belvedere și Perla

10.00 – 23.00  - Târgul Estival – Cartier Micălaca – Parcul „Regina Maria“

19.00 – 23.00 – Concert muzică ușoară – Nova Band, Alpha Team, Phaser, Sara Chiavegato (Vocea României), Bosquito – Parcul „Regina Maria“ din Micălaca

 

SÂMBĂTĂ 17 august

10.00 – 23.00 – „Picnic festival“  -  zona dintre Belvedere și Perla 

10.00 – 23.00  - Târgul Estival – Cartier Micălaca – Parcul „Regina Maria“

19.00 - 23.00 Concert muzică ușoară – Rock Abil, R.U.A., Chriss Grey, Adrian Petcu, Raluka, Mandinga – Micălaca, Parcul Sfânta Maria

 

DUMINICA 18 august

10.00 – 23.00 - Picnic festival - zona dintre Belvedere și Perla

10.00 – 23.00  - Târgul Estival – Cartier Micălaca – Parcul „Regina Maria“

19.00 - 23.00 Concert folcloric – invitați: Carmen Popovici Dumbravă, Stela Botez, Mirela Mănescu Felea, Ovidiu Homorodean – Micălaca, Parcul „Sfânta Maria“    

 

LUNI 19 august

10.00 – 23.00 - Picnic festival - zona dintre Belvedere și Perla

                                                                        

10.00 – 23.00  - Târgul Estival – Parcul „Mihai Eminescu“

19.00 – 20.00 – Parada costumelor de poveste –Palatul Administrativ - Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ - retur

 

MARȚI 20 august

10.00 – 23.00 - Picnic festival - zona dintre Belvedere și Perla 

10.00 – 23.00  - Târgul Estival – Parcul „Mihai Eminescu“

9.00 – 15.00 – Conferință „Aradul în România Mare“ – Sala Regele Ferdinand – Palatul Administrativ

20.00 – 23.00 – Concert în Parcul Reconcilierii – Analia Selis&Trupa ArgEn Tango 

Concert extraordinar al Filarmonicii de Stat Arad cu participarea lui Ciprian Rogojan (Vocea României)

 

MIERCURI 21 august

10.00 – 23.00 - Picnic festival - zona dintre Belvedere și Perla 

10.00 – 23.00  - Târgul Estival – Parcul „Mihai Eminescu“

17.00 – 20.00 – Conferințele „Historia“ – Sala Regele Ferdinand

20.00 – 22.00 - Seara de operetă susținută de Opera Națională din Timișoara. „Liliacul“, de Johann Strauss – Parcul Reconcilierii

 

JOI 22 august

10.00 – 23.00 - Picnic festival - zona dintre Belvedere și Perla 

10.00 – 23.00  - Târgul Estival – Parcul „Mihai Eminescu“

14.00 – 16.00 - Ședință festivă a Consiliului Local Municipal Arad. Decernare titluri și distincții

19.00 – 20.00 – Decernare „Diplome de aur“

20.00 – 22.00 – Seara muzicii românești – Cătălin Crișan, Carmen Rădulescu și Gabriel Cotabiță – Parcul Reconcilierii

 

VINERI 23 august

10.00 – 23.00 - Picnic festival - zona dintre Belvedere și Perla 

10.00 – 23.00  - Târgul Estival – Parcul „Mihai Eminescu“

17.00 – 22.00 Ziua Orașului Pecs la Arad – Parcul Reconcilierii

16.00 – 21.00 Istoria ca un spectacol. Expoziție medievală și concert Lupus Dacus – Parcul Eminescu

19.00 – 24.00 -  Noaptea Albă a instituțiilor de cultură (Teatrul Clascic „Ioan Slavici“, Complexul Muzeal Arad, Teatrul de Marionete, Biblioteca Județeană „A.D. Xenopol“, Cinematograful Arta, Cinematograful din Grădiște, Clădirea Preparandiei)

23.00 – 01.00 – Pool Party - Ștrandul Neptun

 

SÂMBĂTA 24 august

10.00 – 23.00 - Picnic festival - zona dintre Belvedere și Perla 

10.00 – 23.00  - Târgul Estival – Parcul „Mihai Eminescu“

10.00 – 12.00 Film pentru copii „Casa magicianului“ – Cinematograful din Grădiște

10.00 – 14.00 – Bicicliștii iscusiți – Parcul Aventura Voinicilor

19.00 – 23.00 – Concert extraordinar de muzică ușoară, invitați Ștefan Stan, Dorian Popa, Ioana Ignat, Puya, HOLOGRAF.

23.00 – Show de lasere - Ștrandul Neptun

23.00 – 01.00 Pool Party - Ștrandul Neptun

 

DUMINICĂ 25 august 

10.00 – 23.00 - Picnic festival - zona dintre Belvedere și Perla 

10.00 – 23.00  - Târgul Estival – Parcul „Mihai Eminescu“

20.00 – 22.00 – Mini party pentru copii și părinți – Parcul Aventura Voinicilor

19.30 – 22.30 – Concert extraordinar de muzică ușoară, invitați: Fantazia, Mario Band, Melting Dice și ANDRA - Ștrandul Neptun

 Programul se poate descărca și în format electronic de aici Program_Zilele_Aradului_2019

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine