Național 11.12.2020 ⋅ 0 comentarii
Ziua internaţională a munţilor este celebrată la 11 decembrie şi a fost proclamată, în 2003, de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia 57/245.
Proclamarea acestei zile este rezultatul succesului Anului internaţional al munţilor desfăşurat în 2002. Iniţiativa a condus la crearea de comitete naţionale şi alianţe, cu scopul declarat al creării Parteneriatului internaţional pentru punerea în valoare a regiunilor montane. Pentru 2020, tema propusă este "Mountain biodiversity", potrivit http://www.un.org, citat de Agerpres.
Munţii reprezintă căminul a 15% din populaţia lumii şi pentru aproximativ jumătate din biodiversitatea lumii. Conservarea acestora reprezintă un factor cheie pentru dezvoltarea durabilă. Aceştia furnizează mijloace de subzistenţă şi asigură un trai decent pentru milioanele de oameni din întreaga lume care trăiesc în zone montane, iar alte câteva milioane de persoane beneficiază de pe urma acestei bogăţii naturale.
Zonele montane joacă un rol important în ce priveşte creşterea economică sustenabilă. De asemenea, furnizează apă dulce, energie şi hrană - resurse cheie pentru viaţă. În arealele montane se înregistrează şi o incidenţă ridicată a sărăciei, aceste zone fiind vulnerabile în faţa schimbărilor climatice, a defrişărilor, a degradării terenului şi a dezastrelor naturale.
Arealul montan este ameninţat de schimbările climatice şi de supraexploatare. Pe măsură ce clima globală continuă să se încălzească, oamenii din aceste zone se confruntă cu probleme serioase pentru a supravieţui. Creşterea temperaturilor determină topirea gheţarilor montani, într-un ritm fără precedent, afectând aprovizionarea cu apă dulce pentru milioane de oameni.
Topografia unică a munţilor, zonele climatice comprimate şi izolarea au creat condiţiile pentru un spectru larg de forme de viaţă. Biodiversitatea cuprinde varietatea de ecosisteme, specii şi resurse genetice, iar munţii au multe varietăţi endemice. Topografia diferenţiată în ceea ce priveşte altitudinea, panta şi expunerea în munţi oferă oportunităţi pentru cultivarea unor culturi variate de înaltă valoare, pentru horticultură şi specii forestiere, precum şi pentru creşterea animalelor.
Aproape 70% din terenul montan este folosit pentru păşunat şi oferă gunoi de grajd care sporeşte fertilitatea solului. Creşterea animalelor furnizează produse alimentare - lapte, carne, dar şi subproduse valoroase, unele dint... vezi mai mult
Sursa: Glasul Cetății