Național 02.12.2020 ⋅ 0 comentarii
Ziua internaţională pentru abolirea sclaviei este marcată în fiecare an, pe 2 decembrie, pentru a marca data la care a fost adoptată Rezoluţia 317(IV) din 1949 de către Convenţia Naţiunilor Unite pentru suprimarea traficului de persoane şi a exploatării prin prostituţie, potrivit site-ului un.org
Această zi este marcată cu scopul de a eradica formele contemporane de sclavie, cum ar fi traficul de persoane, exploatarea sexuală, munca în rândul copiilor, căsătoriile forţate, recrutarea forţată a copiilor pentru folosirea lor în conflictul armat.
ONU atrage atenţia asupra faptului că sclavia nu este o relicvă istorică. Potrivit Organizaţiei Internaţionale a Muncii, mai mult de 40 de milioane de oameni din toată lumea sunt victime ale sclaviei moderne. Deşi fenomenul sclaviei moderne nu are o definiţie legală, acesta este folosit ca termen umbrelă pentru a acoperi practici precum munca forţată, căsătoriile forţate sau traficul de persoane. Aceste fenomene se referă la acele situaţii în care exploatarea unei persoane nu poate fi contracarată ca urmare a ameninţărilor, violenţei, coerciţiei, sau abuzului de putere, scrie site-ul https://www.un.org/.
Potrivit datelor publicate pe pagina dedicată Zilei internaţionale pentru abolirea sclaviei (www.un.org/en), fenomenul muncii forţate este unul îngrijorător la nivel mondial, reprezentând 24,9% din aproximativ 40,3 milioane de persoane, care se află într-o formă de sclavie modernă. De asemenea, 16 milioane de persoane sunt exploatate în sectorul privat, precum munca casnică sau construcţii sau agricultură. 4,8 milioane de persoane sunt exploatate sexual forţat şi 4 milioane de persoane depun o muncă forţată şi impusă de autorităţile statului. 15,4 milioane de persoane se află într-o căsătorie forţată, scrie site-ul un.org.
Femeile şi fetele sunt afectate în mod disproporţionat de munca forţată, reprezentând 99% dintre victimele din industria sexului comercial... vezi mai mult
Sursa: Glasul Cetății