Ziua mondială a Crucii Roșii

Ziua de 8 mai a fost declarată, în 1859, drept Ziua mondială a Crucii Roşii de către Comitetul Internaţional al Crucii Roşii.

Mişcarea Internaţională de Cruce Roşie şi Semilună Roşie s-a născut în 1859, la iniţiativa lui Henry Dunant (1828-1910), un om de afaceri elveţian, după una dintre cele mai sângeroase bătălii ale secolului, Bătălia de la Solferino, care a făcut 40.000 de victime. La 24 iunie 1859, Henry Dunant venise în nordul Italiei pentru a-l întâlni pe Napoleon al III-lea în interes de afaceri. Impresionat profund de imaginea de după bătălie, el a adunat oameni din satul învecinat şi a petrecut trei zile, fără întrerupere, pentru a îngriji răniţii. Vorbele sale ''Siamo tutti fratelli'' (Suntem cu toţii fraţi) au deschis inimile voluntarilor, care au îngrijit deopotrivă inamici şi compatrioţi, conform site-ului www.crucearosie.ro.

În 1862, Henry Dunant scria cartea ''O amintire de la Solferino'', o pledoarie pentru umanitate, în care a atras atenţia lumii asupra necesităţii de a înfiinţa societăţi de ajutor şi de a promova un acord internaţional cu privire la ajutorarea răniţilor şi la persoanele care îi îngrijesc. Datorită acestei cărţi, Henry Dunant a reuşit să transmită ideile sale în rândul guvernanţilor europeni şi al oamenilor influenţi de la acea vreme. Astfel, în 1863, s-a întrunit pentru prima oară o comisie care s-a autointitulat Comitetul Internaţional pentru Ajutorarea Răniţilor şi care, în 1876, urma să devină Comitetul Internaţional al Crucii Roşii. Doisprezece şefi de stat au semnat atunci prima Convenţie de la Geneva. Tot atunci a fost adoptată şi emblema unei cruci roşii pe fundal alb (inversul steagului Elveţiei, cu cruce albă pe fond roşu), cu scopul de a conferi statut neutru celor care asistau răniţii şi, astfel, de a asigura protecţia acestora pe câmpul de luptă.

Semiluna Roşie a fost adoptată la Convenţia din 1929. Având în vedere că există ţări în care nici crucea roşie, nici semiluna roşie nu ar putea fi utilizate, deoarece nu sunt acceptate de populaţia locală, în 2005, statele au adoptat un nou simbol de protecţie - Cristalul (rombul) Roşu.

În prezent, folosirea emblemei este guvernată de ''Regulamentul privind folosirea emblemelor de cruce roşie şi semilună roşie de către Societăţile Naţionale''. Acest regulament, adoptat la Budapesta, în noiembrie 1991, a intrat în vigoare în 1992.

Federaţia Internaţională a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie este cea mai mare organizaţie umanitară din lume care oferă asistenţă persoanelor vulnerabile prin mobilizarea puterii umanităţii.

În mai 1919, reprezentanţii Societăţilor de Cruce Roşie din Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Franţa, Italia şi Japonia s-au întrunit pentru a înfiinţa în mod oficial Liga Societăţilor de Cruce Roşie, care a fost predecesoarea Federaţiei Internaţionale. Obiectivul său era de a "consolida şi a uni, în domeniul sănătăţii, Societăţile de Cruce Roşie existente şi de a promova crearea unor noi Societăţi".

În Primul Război Mondial, la chemarea Crucii Roşii Române, însăşi Regina Maria s-a implicat în operaţiunile desfăşurate în sprijinul răniţilor. 

În prezent, Federaţia are 186 de Societăţi membre, peste 105 milioane de voluntari şi peste 300.000 de angajaţi care oferă ajutor pentru aproximativ 233 de milioane de beneficiari. Prin Secretariatul de la Geneva şi cele 60 de delegaţii, Federaţia Internaţională susţine activităţile Societăţilor Naţionale din întreaga lume, precizează site-ul crucearosie.ro.

În viziunea Crucii Roşii, un principiu este o regulă de conduită obligatorie, bazată pe raţiune şi pe experienţă, care guvernează activitatea tuturor componentelor Mişcării, în orice moment. Există şapte principii fundamentale ale Mişcării Internaţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie:

* Umanitate - Născută din grija de a ajuta, fără discriminare, răniţii de pe câmpurile de luptă, Mişcarea Internaţională de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, sub aspectul său internaţional şi naţional, se angajează să prevină şi să aline suferinţele oamenilor în orice împrejurare;

* Imparţialitate - Mişcarea nu face nicio deosebire de naţionalitate, rasă, religie, origine socială sau apartenenţă politică. Ea se dedică numai ajutorării indivizilor pe măsura suferinţelor lor şi acordă ajutor prioritar celor mai urgente nenorociri;

* Neutralitate - în scopul menţinerii încrederii tuturor, Mişcarea se abţine să ia parte la ostilităţi şi la controverse de ordin politic, rasial, religios sau ideologic;

* Independenţă - Mişcarea este independentă. Auxiliare ale autorităţilor publice în activităţile lor umanitare şi supuse legilor care le guvernează ţările, Societăţile Naţionale trebuie să-şi păstreze o autonomie care să le permită să acţioneze întotdeauna numai conform Principiilor Fundamentale ale Mişcării;

* Voluntariat - Este o mişcare de ajutor voluntar şi dezinteresat;

* Unitate - Într-o ţară nu poate exista decât o Societate Naţională de Cruce Roşie sau Semilună Roşie. Ea trebuie să fie deschisă tuturor şi să-şi extindă acţiunile umanitare pe întreg teritoriul ţării;

* Universalitate - Mişcarea Internaţională de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, în cadrul căreia toate Societăţile Naţionale au drepturi egale şi datoria de a se întrajutora, este universală.

Federaţia Internaţională a Crucii Roşii şi Semilunii Roşii (FICR) conduce şi organizează, în strânsă cooperare cu Societăţile Naţionale, misiunile de asistenţă care răspund la situaţii de urgenţă de scară largă. Secretariatul Internaţional al Federaţiei are sediul în Geneva, Elveţia.

Fiecare entitate lucrează în ţara sa de origine, în conformitate cu principiile dreptului umanitar internaţional şi cu statutul Mişcării Internaţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie. În funcţie de circums... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății